La 48 de ani, cea mai frumoasă președintă de federație din România dezvăluie ce fel de bărbați o atrag: „Nu cei cu pătrățele” | GALERIE FOTO
Ajunsă la vârsta de 48 de ani, cea mai frumoasă președintă de federație din România dezvăluie ce fel de bărbați o atrag și de ce este în continuare singură. La începutul lui 2023, femeia a fost realeasă pentru a șasea oară în funcția de conducere pe care o ocupă.
Irina Deleanu, la 48 de ani, este cea mai frumoasă președintă de federație din România! Dezvăluie ce fel de bărbați o atrag și de ce este singură
În luna februarie a acestui an, Irina Deleanu a fost aleasă pentru șasea oară în fruntea Federației Române de Gimnastică Ritmică. De asemenea, și mai recent, prietena foarte bună a lui Ion Țiriac a mai avut un motiv de sărbătoare. La data de 12 noiembrie a petrecut alături de câteva persoane apropiate cu ocazia celei de-a 48-a aniversări, moment în care a primit și un tort special, pe care l-a fotografiat și prezentat pe rețelele de socializare.
„Strălucește ca o stea și toată lumea te va urma”, a fost mesajul de pe tortul primit de Irina Deleanu.
Și asta face Irina Deleanu, strălucește, deoarece la vârsta de 48 ani se prezintă într-o formă de invidiat. Supranumită de mulți drept „cea mai frumoasă președintă de federație din România”, Irina Deleanu a acceptat recent să vorbească despre viața ei personală, dezvăluind, printre altele, de ce este singură în continuare. Șefa FRGR spune că este foarte selectivă atunci când vine vorba de bărbați, iar aspectul fizic nu primează în cazul acestora din urmă:
„Toată lumea mă întreabă de ce sunt singură. Sunt o persoană foarte exigentă şi nu sunt atrasă în mod special de bărbaţii cu pătrăţele sau de un macho man.
Exigenţele mele sunt legate de oamenii care au un anume grad de inteligenţă, sensibilitate și emoţie. Astea mă pot cuceri. Machismele (n.r – ideea că bărbatul domină femeia) mă lasă rece”, a declarat Irina Deleanu, potrivit Orange Sport.
Secretul unui corp de invidiat la 48 de ani
În ceea ce privește aspectul ei fizic, Irina Deleanu a dezvăluit recent câteva dintre secretele care o ajută să se mențină în formă chiar și la 48 de ani.
„Sunt foarte atentă la ce mănânc și am un program riguros, pe minute, pe secunde. Și bineînțeles că fiecare zi începe cu sport, pentru că îmi dă o stare de bine și mă și menține în formă. Așa, fizic, pot să duc tot ce am de dus.
În același timp, mi-am dat seama că pentru aspectul fizic e nevoie și de exerciții fizice la sală și atunci combin mișcarea în aer liber, cu jogging-ul, cu exerciții pentru abdomen, pentru fesieri, pentru coapse.
De obicei, în weekend mă relaxez, dar totuși fac 10.000 de pași, adică în plimbare. Acum m-am obișnuit cu regimul pe care îl am, mănânc foarte multă proteină, carne de vită, broccoli, spanac, sparanghel și chiar a ajuns să îmi placă”, a dezvăluit șefa Federației Române de Gimnastică Ritmică.