Laurențiu Reghecampf este un antrenor „liber de contract” după despărțirea de Al Wasl. Acum are mult timp la dispoziție pe care îl dedică în mare parte familiei. Zilele trecute a fost fotografiat în centrul capitalei. A fost să cumpere mâncare de la un local pe care cei din familia Reghecampf îl vizitează destul de des… în perioadele în care nu sunt restricții.
Laurențiu Reghecampf s-a despărțit de la Al Wasl acum două luni, echipă unde, conform jurnaliștilor arabi, câștiga aproape 2,5 milioane de dolari pe an. Acum are mai mult timp liber și încearcă să profite cât mai mult de această perioadă în care nu lucrează.
Și pentru că cei din familie au poftit mâncare de la un anumit local, nu a stat o clipă pe gânduri. S-a urcat la volanul bolidului, un Mercedes Maybach S560 care costă mai bine de 200.000 de euro, și s-a dus le facă poftele. A fost fotografiat chiar la ușa restaurantului. Era îmbrăcat lejer cu pantaloni negri și geacă portocalie și nu s-a dat jos din mașină fără mască. A intrat grăbit și a ieșit după câteva minute, cu două pungi zdravene, semn că cei de acolo aveau totul pregătit. Așa cum se spune, Laurențiu Reghecampf „a gătit foarte bine și de data aceasta”.
Laurențiu Reghecampf vrea să apuce din nou de treabă la începutul anului viitor. S-a zvonit că are oferte de la Universitatea Craiova, dar jurnaliști din Golf scriu că antrenorul ar fi foarte aproape să semneze un contract cu Al-Shabab. Nu-și face griji în privința negocierilor. Are un manager care știe să se ocupe de toate detaliile: soția lui, Anamaria Prodan.
„Ai câștigat sau pierdut din meseria ei? Am câștigat. Cine îți vrea binele? Familia. Un străin nu iți vrea mai mult binele decât cel pe care îl vezi zilnic. Noi am plecat la un drum și nu ne abatem. Am plecat de jos, din Divizia B. Sunt mulți oameni care îți aduc oferte, e foarte important să fiu deschis.
Nu discut ofertele, de aceea ai un om pe care îl împuternicești să facă niște lucruri cu tine. Cum eu mă pricep la antrenorat, așa ea se pricepe la manageriat. Eu îmi fac părticica mea”, a declarat tehnicianul în emisiunea „ProSport Live”.
De-a lungul carierei, Laurențiu Reghecampf a antrenat Gloria Bistrița, FC U Craiova, FC Snagov, Concordia Chiajna, FCSB, Al Hilal, Litex Lovetch, Al-Wahda și Al-Wasl. Trei trofee a cucerit fostul internațional, două titluri în Liga 1 și o Supercupă a României, toate cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER