Lista țărilor pentru care Uniunea Europeană își deschide granițele! Veste proastă pentru americani și chinezi

Redactor:
Răzvan Bucur
Lista țărilor pentru care Uniunea Europeană își deschide granițele! Veste proastă pentru americani și chinezi
  • Publicat:

Uniunea Europeană a anunțat, marți, că de la 1 iulie își va redeschide parțial granițele pentru călători din mai multe state extracomunitare care au reușit să controleze numărul de cazuri de COVID-19.

Liderii blocului comunitar au reușit, după mai multe negocieri, să ajungă la un acord asupra unei liste de țări ai căror cetățeni vor fi primiți de la 1 iulie pe teritoriul Uniunii Europene.

Lista țărilor non-UE aflate pe lista verde:

  • Algeria
  • Australia
  • Canada
  • Georgia
  • Japonia,
  • Muntenegru
  • Maroc
  • Noua Zeelandă
  • Rwanda
  • Serbia
  • Coreea de Sud
  • Thailanda
  • Tunisia
  • Uruguay

Totuși, țări precum Statele Unite, Brazilia și Rusia, unde numărul de cazuri noi de coronavrius este în creștere, mai au de așteptat o perioadă de timp până la revizuirea listei.

Interzicerea de către Uniunea Europeană a accesului americanilor ar putea avea un impact economic negativ major, dar și cultural și geopolitic, arată publicația New York Times. Milioane de turiști din Statele Unite vin să viziteze Europa în fiecare vară, iar călătoriile de afaceri alimentează și ele un flux important de călători.

Alte 17 persoane au murit în România în ultimele 24 de ore din cauza COVID-19!

Numărul cazurilor de noi infectări cu COVID-19 continuă să fie unul mare în România. Autoritățile au raportat 17 noi decese din cauza noului coronavirus în ultimele 24 de ore. Numărul total al celor care au murit în urma infectării cu virusului asiatic a ajuns la 1.651.

România are în continuare de suferit în urma agresivității noului coronavirus. Numărul noilor cazuri de infectări se menține mare, spre recordul înregistrat în urmă cu câteva zile.

Autoritățile au raportat alte 388 de cazuri de coronavirus. Iată anunțul celor de la Grupul de Comunicare Strategică

„Până astăzi, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienți vindecați și 1.091 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.651 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.06.2020 (10:00) – 30.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, București, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 388 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 205 pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 890 de persoane. Alte 61.840 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 710.112 de teste.

 

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×