Lovitură de ultimă oră pentru patronul de la Ferma Dacilor! Procurorul șef a luat decizia pentru a scoate adevărul la iveală

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a primit o lovitură de proporții după ce locația pe care o deținea a luat foc, iar 8 persoane și-au pierdut viața.

După ce Ferma Dacilor a luat foc și opt persoane și-au pierdut viața, printre care și fiul patronului Cornel Dinicu, Victor, de doar 11 ani, mai multe nereguli au fost constatate la locația aflată în zona Dealul Mare Tohani.

Patronul de la Ferma Dacilor a primit o lovitură de proporții după ce 8 persoane au decedat în urma incendiului de la pensiunea deținută de el

Cornel Dinicu nu a dat explicații până în acest moment în fața anchetatorilor, însă oamenii legii au descoperit o serie de documente care arată faptul că milionarul ar fi fost protejat de inspectorii ISU Prahova, anunță Antena 3.

Sursa citată mai sus anunță că patronul pensiunii ar fi recurs la mită pentru ca locația sa să nu fie închisă din cauza neregulilor. Acesta i-ar fi cinstit pe oamenii legii cu sticle de vin și mese festive pentru ca neregulile descoperite la pensiunea sa să fie trecute cu vederea.

În urmă cu patru ani, prim adjunctul ISU Prahova, colonelul Dumitru Elisei Tiberiu, dar și căpitanul Cristina Chelba au mers la pensiunea Ferma Dacilor din Prahova pentru a desfășura o activitate de control împotriva apărării incendiilor și de protecție civilă, iar atunci au descoperit 6 încălcări ale situației specifice apărării împotriva incendiilor, pentru care au aplicat doar o sancțiune.

„Printre neregulile constatate, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Prahova au constatat încălcarea prevederilor art. 19 lit. d din Legea nr. 307/2006, reţinându-se că nu au fost puse la dispoziţie documente din care să rezulte dacă a fost solicitată/obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, pentru construcţia cu destinaţie de alimentaţie publică şi cazare, scd 1200 mp, abatere care constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit art. 45 pct. IV lit. d din Legea nr. 307/2006 cu amendă în cuantum de la 5.001 lei la 10.000 lei. 

Conform art. 19 lit. c din Legea nr. 307/2006, administratorul societăţii FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. avea ca obligaţie principală ă>

Totodată, punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, se sancţionează cu amendă in cuantum de la 20.000 lei la 50.000 lei (conf. art. 45 pct. V lit. b din aceeaşi lege).

Se constată astfel ca această sancţiune este mai severă şi trebuie aplicată distinct faţă de abaterea sancţionată potrivit art. 45 pct. IV lit. d din Legea nr. 307/2006, reţinută de inspectorii de prevenire.

Din datele şi informaţiile apărute recent în spaţiul public rezultă ca atât la data faptelor, cât şi la momentul incendiului produs în data de 26.12.2023, societatea FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. nu solicitase şi nici nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu, precum şi nici autorizaţie de construire pentru unitatea controlată în cauză.

Or, potrivit art. 45 pct. VI din Legea nr. 307/2006, se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, ca sancțiune contravențională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieții ocupanților şi forţelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagarii focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăți, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvemului.

Criteriile pentru oprirea funcţionării ori utilizarii construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu sunt reglementate de Hotărârea Guvemului nr. 915 din 3 noiembrie 2015.

Astfel, personalul cu atribuții de îndrumare şi control în domeniu, pe lângă sancţiunea principală a amenzii, sunt obligaţi în temeiul art. 3 alin. 1 lit. g din H.G. nr. 915/2015 să dispună măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor care nu au autorizație de securitate la incendiu, în condițiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură sau turism, în situația în care se constată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, constând în faptul că „[…] nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii au momentul punerii în funcţiune”.

Chiar și așa, procurorul militar de caz nu a verificat dacă au fost remediate neregulile de la pensiunea deținută de Cornel Dinicu. Cum neregulile găsite în 2019 au rămas valabile, judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Prahova urmează să ia decizia redeschiderii parțiale a umăririi penale în acest caz după incidentul devastator în care au decedat 8 persoane.

Publicat: 31 12. 2023, 10:16