Lovitură! Decizia luată în cazul Nordis: „Se încheie de azi”
S-a luat decizia în cazul Nordis de către Federația Română de Fotbal.
Scandalul Nordis a acaparat spațiul public din România, iar una din marile dileme a fost parteneriatul dintre FRF și grupul Nordis. Imaginea grupului era pusă pe spatele tricourilor arbitrilor din toate eșaloanele din România.
Federația Română de Fotbal anunță încetarea parteneriatului cu Nordis
După ce o serie de informații au apărut în spațiul public în legătură cu probleme grupului Nordis, Federația Română de Fotbal a luat decizia de a întrerupe colaborarea, care a afectat imaginea forului, mai ales că numele companiei apărea pe spatele echipamentelor arbitrilor, cea mai mare vizibilitate fiind în Superliga. De altfel, pe lângă încetarea contractului cu Nordis, FRF a anunțat că în viitorul apropiat o să comunice noul parter al CCA.
„Colaborarea, menită să sprijine programele de dezvoltare și modernizare a arbitrajului românesc, nu va mai continua începând de astăzi.
Investiția în pregătirea arbitrilor reprezintă un element esențial pentru asigurarea unui arbitraj de calitate în competițiile naționale și internaționale. În acest sens, FRF se angajează să găsească un nou partener strategic care să contribuie la îmbunătățirea continuă a nivelului de pregătire al arbitrilor români.
Noul partener al CCA va fi anunțat în perioada următoare, după finalizarea discuțiilor în curs”, sunt informațiile prezentate de Federația Română de Fotbal.
Nordis Group a extins parteneriatul cu FRF în 2022
Parteneriatul dintre FRF și grupul Nordis a fost extins în 2022, iar firma care este implicată în scandalul momentului din România a sponsorizat și activitatea naționalei U21 a României.
„Tricolorii U21 vor avea parte de sprijinul unui brand românesc de prestigiu. Mă bucur că Nordis Group a ales să extindă din nou parteneriatul, o dovadă clară a angajamentului de a susține generațiile tinere de jucători în drumul lor spre înalta performanță, astfel încât EURO U21 găzduit de țara noastră să reprezinte o oportunitate unică pentru toți jucătorii care vor juca sub tricolor”, a declarat, Răzvan Burleanu, în 2022, după ce a făcut anunțul extinderii colaborării cu Nordis.