Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, cea care operează Arena Națională, a încasat o sumă excelentă din închirierea celui mai mare stadion al țării pentru mega-concertul lui Ed Sheeran din Capitală.
ALPAB a primit 56.000 de euro, plus TVA, și înca 10.000 de euro servicii de operare, pentru evenimentul Ed Sheeran care a umplut Arena Națională pe 24 august.
Artistul Ed Sheeran a concertat pe 24 august la București, pe o Arena Națională plină ochi. Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, cea care se ocupă de stadionul din Capitală, a încasat o sumă deloc de neglijat din închirierea arenei pentru concertul starului pop. De sașe ani Arena Națională nu mai e în administrația ALPAB ci a primăriei Municipiului Bucureşti.
ALPAB a primit 56.000 de euro, plus TVA, și înca 10.000 de euro servicii de operare, pentru evenimentul care a umplut Arena Națională. Suma nici nu se compară cu banii obținuți pentru un meci de fotbal.
Conform tarifelor publicate de ALPAB, închirierea National Arena pentru o partidă din Superliga, echipa gazdă trebuie să achite 13.000 de euro fără TVA, la care se adaugă încă 10.000 de euro fără TVA pentru servicii de operare.
Cel mai mare stadion al țării este blocat pentru fotbal până în toamnă, pentru fel de fel de evenimente, următorul programat fiind Comic Con, în perioada 13-15 septembrie. Cu toare evenimentele, concertele și meciurile ținute aici, Arena Națională este în continuare în pierdere. Anul trecut, cel mai mare stadion al țării a avut încasări de 6.680.000 lei și cheltuieli de 21.840.000 lei.
Tarife practicate de ALPAB pe Arena Națională
Meci din cadrul campionatului intern de fotbal – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul Cupei Ligii sau a Cupei României – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul UEFA Champions League – 28.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul UEFA Europa League – 23.000 euro/eveniment / fără TVA;
Servicii de operare stadion Arena Naţională – 10.000 euro/meci (eveniment) / fără TVA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER