Lovitură pentru Ilie Dumitrescu! Fiul său a fost prins drogat la volan și riscă să ajungă la închisoare | EXCLUSIV
Toto Dumitrescu, fiul în vârstă de 22 de ani al lui Ilie Dumitrescu, a fost oprit de către poliție în trafic vineri noapte și depistat pozitiv pentru consumul a două substanțe interzise.
Potrivit surselor ProSport, Toto Dumitrescu a consumat cocaină și canabis. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal.
Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins drogat la volan
„Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Ce riscă Toto Dumitrescu
Potrivit legislației din România, Toto Dumitrescu riscă închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă penală. Dosarul va ajunge în instanță, iar judecătorul va avea ultimul cuvânt.
În general, dacă inculpatul se află la prima abatere de acest fel, poate scăpa doar cu amendă.
A avut COVID-19
În această vară, Toto Dumitrescu a fost internat la Spitalul „Matei Balș” din București, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Tânărul actor ar fi contactat virusul de la Marcel Pavel, cântăreț care a fost și el internat în spital și alături de care a concurat la show-ul TV „Te cunosc de undeva”.
„Toto se simte foarte bine, este asimptomatic. Eu nu am fost in contact cu el din ianuarie. Lotul în care și fiul meu, Toto, a fost testat pozitiv, există acolo un prezentator care a spus că și-a luat femeia și s-a testat. Trei au fost negativi și ea pozitiv”, spunea atunci Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Toto Dumitrescu s-a numărat printre cei 11 concurenți selectați pentru show-ul TV amintit, iar înainte să înceapă filmările, fiul fostului fotbalist al Generației de Aur declara: „Voiam sã mã pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar aceastã emisiune mã antreneazã şi mã încearcã exact cum mi-am dorit. Totodatã, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teama de registrele inalte si de transpunerea in personajele, evident, foarte diverse intr- un ritm atat de alert!”