Adrian Porumboiu, fostul patron din fotbalul românesc, a povestit despre dialogul purtat cu Gigi Becali după ce a ridicat o biserică de 4.000.000 de euro la Vaslui.
Fostul finanțator al grupării moldave spune că a fost sunat de către patronul de la FCSB, cel care l-a felicitat pentru ridicarea lăcașului sfânt.
Adrian Porumboiu, fostul patron din fotbalul românesc, a dezvăluit că a purtat un dialog cu Gigi Becali după ce a ridicat o biserică în care a investit peste 4.000.000 de euro la Vaslui. Ex-finanțatorul grupării moldovene susține că a fost sunat de către latifundiarul din Pipera, cel care l-a felicitat pentru ridicarea lăcașului sfânt.
„A fost Argăseală, a venit la sfințire, a fost Patrițiu Abrudan… M-a sunat Gigi și m-a felicitat, am discutat mai multe… A făcut o recomandare și i-am spus: ‘Gigi, asta e pentru tine, eu încă sunt tânăr, nu se pune problema!’
Nu mă așteptam să primesc niciun telefon. Am făcut atâta bine în zona asta și mă rog, de la un cap la altul, dar niciodată n-am făcut bine cu gândul că cineva mă va suna și-mi va mulțumi”, a declarat Adrian Porumboiu la Fanatik, care a fost întrebat dacă a avut pretenția de a fi pictat în interiorul bisericii, așa cum au procedat și alți afaceriști români: „Nici vorbă! Nu sunt un sfânt, n-am cum, oricât ar fi cineva de valoros tot n-ar putea să gândească ca să fie pictat într-o biserică. Mi s-a propus această variantă, însă am refuzat-o din start!”.
Catedrala construită de Adrian Porumboiu poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a fost sfințită în urmă cu nici o lună de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
„A fost totul în regulă, foarte clar, n-a venit niciun politician. M-a întrebat părintele care sunt regulile, n-a venit niciun politician, trebuia să-l caut cu lupa pe acela care merita să vină la așa ceva!
I-aș fi chemat pe ăia care au făcut treburi, dar trebuia să mă gândesc la alte lucruri rele și atunci i-am lăsat în plata Domnului pe fiecare și eu îmi văd de treaba mea. Sunt foarte mulțumit, foarte fericit și asta este situația”, a conchis Porumboiu pentru sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER