Mădălina Ghenea, pe stadion la Manchester City. Ce a făcut românca în tribune
Mădălina Ghenea a fost prezentă pe stadion la meciul celor de la Manchester City și a făcut un gest în tribune ce a uluit internetul.
Frumoasa actriță se bucură de timpul liber după ce s-a despărțit de jucătorul de tenis bulgar Grigor Dimitrov.
Mădălina Ghenea, prezentă pe stadionul celor de la Manchester City
Mădălina Ghenea, cunoscută pentru prezența sa la evenimente sportive și susținătoare a echipei FCU Craiova, a asistat recent la un meci pe Etihad Stadium în Anglia, unde se află pentru un nou proiect. Actrița româncă a urmărit partida dintre Manchester City și Ipswich Town, fiind însoțită de fiica sa și câțiva prieteni.
Pe arena de 53.000 de locuri, Mădălina Ghenea a aplaudat reușitele echipei lui Pep Guardiola și a creat un moment emoționant, strângând-o puternic în brațe pe fiica sa, care părea copleșită de atmosfera de pe stadion.
„Iubire fără sfârșit”, a scris pe InstaStory unul dintre prietenii Mădălinei Ghenea, care a împărtășit momentul emoționant cu actrița și fiica sa pe stadion.
Mădălina Ghenea a stârnit controverse după ce a dansat provocator pe o masă, în producția unui film
Mădălina Ghenea a stârnit controverse pe Instagram după ce a postat un videoclip în care dansează provocator, într-o rochie cu o crăpătură adâncă, pe o masă înconjurată de bărbați. Postarea a atras numeroase reacții negative din partea internauților, care au criticat-o pentru ceea ce au perceput ca fiind o dorință de atenție.
În fața valului de comentarii negative, Mădălina Ghenea a reacționat pe Instagram, explicând că filmarea face parte dintr-o campanie publicitară și că viața ei personală nu este reflectată în activitatea sa profesională. Actrița a reamintit și de criticile dure primite în presă după ce a câștigat un premiu la Festivalul de Film de la Roma, în 2011, pentru pelicula „I soliti idioti”.
„Mă întreb cum este posibil că oamenii să nu înțeleagă meseria mea. Sunt actriță, oameni buni! În viața reală, nu aș dansa niciodată pe mese în fața oamenilor care s-au oferit să fie actori în campania noastră, dar ca actriță am jucat multe personaje diferite.
Să văd dau câteva detalii despre următorul meu proiect – voi fi un personaj negativ, dar asta nu înseamnă că sunt unul și în viața reala. Îmi amintește oarecum de primul meu premiu pe care l-am primit la prestigiosul Festival de Film de la Roma pentru un film italian, când toate ziarele din România scriau că făceam în viața reală ceea ce făceam, de fapt, doar în film.
Unii oameni trebuie să se calmeze puțin! Oricum sunteți amuzanți. Sper că voi juca un astronaut… așa că voi, toți ciudații, veți scrie că eu chiar sunt un astronaut, ar fi un vis”, a scris Mădălina Ghenea, pe Instagram.