Mai emoționat ca la World Cup ’94, la penalty-urile cu Suedia: cum a apărut Anghel Iordănescu la nunta fiicei lui, pe care a condus-o ca pe o prințesă! FOTO EXCLUSIV

Anghel Iordănescu, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria României, a fost teribil de emoționat la nunta fiicei Maria.

Îmbrăcat extrem de elegant, fostul selecționer al tricolorilor a atras și el toate privirile, la fel ca nașul Mariei, Gigi Becali.

„M-a rugat Maria a lui Iordănescu să o cunun. I-am zis că eu o cunun, dar doar la biserică și acasă. Atât! Eu nu merg la petrecere. Nu e că nu vreau, dar eu nu mai ascult muzică. Nu pot! Se întâmplă în sufletul și trupul omului și nu pot să suport muzica”, a spus Gigi Becali pentru Pro X.

Mai emoționat ca la World Cup ’94! Cum a apărut Anghel Iordănescu la nunta Mariei

Anghel Iordănescu a trecut prin momente extraordinare mai ales în 1994, atunci când a condus naționala României spre sferturile Campionatului Mondial din Statele Unite, însă probabil că acele emoții au fost depășite de nunta fiicei Maria, de sâmbătă.

Atent la toate detaliile, Anghel Iordănescu a ales o ținută extrem de elegantă, care a rivalizat cu cea a lui Gigi Becali, patronul celor de la FCSB.

De menționat și faptul că Edi Iordănescu și Maria au o relație foarte apropiată, chiar dacă pe cei doi îi desparte o diferență mare de vârstă. În vara anului trecut, selecționerul echipei naționale a României a lipsit de la cununia civilă a surorii sale din cauza faptului că se afla în cantonament cu FCSB pentru derby-ul cu Dinamo. Această situație l-a afectat pe antrenor. „La ora asta sora-mea este la starea civilă şi eu zâmbesc la voi în faţă! La sora mea nu am ajuns, la frati-miu la nunta nu am ajuns, la fiu-miu la botez cred…”.

Publicat: 14 05. 2022, 15:18