Marcel Pavel a fost externat din spital! Cum arată acum celebrul cântăreț, după ce a fost infectat cu coronavirus

Marcel Pavel a părăsit Spitalul ”Matei Balș”! Cunoscutul cântăreț a trecut prin momente foarte grele, după ce a fost infectat cu coronavirus.

Surse medicale au declarat în exclusivitate pentru colegii de la GÂNDUL.RO că Pavel a primit acceptul medicilor de a părăsi spitalul, iar acum, conform procedurilor, trebuie să rămână izolat, la domiciliu, încă patru zile.

Marcel Pavel, surprins de colegii de la Gândul! Cum arată vedeta

De asemenea, colegii noștri au realizat imagini în exclusivitate cu Marcel Pavel, în momentul în care starul a ajuns acasă. Cântărețul a încercat să treacă neobservat purtând o șapcă și ascunzându-se în spatele măștii și a unor ochelari de soare.

FOTO: Cum arată Marcel Pavel după ce a fost externat din spital

Până să afle că are COVID-19, Marcel Pavel a fost tratat pentru sinuzită și pneumonie. Acuzat că a luat bani pentru a spune că este infectat cu coronavirus, acesta a reacționat dur de pe patul de spital: „Pe cei care ați scris si v-ați permis să mă jigniți și să mă acuzați pe nedrept fără să aveți nici măcar o dovadă că as fi implicat în toată închipuirea aceasta bolnavă a voastră o să vâ scot din listă și o să vă blochez ca să nu va mai permiteți să bârfiți la modul ordinar la adresa mea”.

Artistul a fost dus cu izoleta la spital, în noaptea de miercuri spre joi, pe 18 iunie. El se simțea rău de câteva zile, însă credea că are o simplă răceală.

Marcel Pavel, despre infecția cu COVID-19: „Eu am făcut șoc termic!”

„Acum 5 zile a apărut pneumonia, după filmări. Temperatura din platoul de filmare este cam de 40 de grade pentru că sunt luminile acelea. Noi avem o cameră unde stăm toți și ne relaxăm. Acolo stăm câte două ore și sunt 17 grade, deci o diferență de 23 de grade.

Și aici a fost o problemă că eu am făcut șoc termic. Nu mi-am dat seama, că de obicei mă feresc de asemenea lucruri. Acolo nu se poate sta decât cu aer condiționat că altfel de sufoci. Și iată că am primit o dublă pneumonie. Prima dată am avut o sinuzită, au fost afectate căile respiratorii superioare, apoi s-a lăsat pe piept totul și s-a descoperit, pentru că am avut inspirația să fac o investigație pulmonară, că am dublă pneumonie”, a povestit Marcel Pavel, la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3.

Publicat: 01 07. 2020, 19:41
Actualizat: 03 07. 2020, 23:31