Marcel Răducanu, operat de urgență pe inimă! Doctorii i-au pus trei bypass-uri | EXCLUSIV
Marcel Răducanu (65 de ani), fostul mare jucător al Stelei și al Borussiei Dortmund, a suferit o operație pe inimă, iar medicii i-au pus trei bypass-uri.
Fostul mare fotbalist s-a aflat în ultimele patru săptămâni în spital, unde a fost sub supraveghere medicală. De câteva zile, Marcel Răducanu a ajuns acasă și acum încearcă să se pună pe picioare.
Operația a fost foarte dificilă, iar perioada următoare este critică pentru Marcel Răducanu. Pentru el urmează acum o recuperare dificilă și va trebui să urmeze un program strict de medicamentație, dar și un regim sever. O operație asemănătoare are și Cristi Borcea!
ProSport a încercat să ia legătura cu Marcel Răducanu, însă acesta ne-a transmis că nu e într-o situație prea bună în acest moment și a recunoscut că a suferit această intervenție chirurgicală. La începutul anului Marcel Răducanu spera să poată face o academie de fotbal la Steaua.
Ce este bypass-ul?
Prin bypass se realizează o cale alternativă de irigare cu sânge, a zonelor în care artera nativă este sever îngustată sau înfundată. În mod normal, arterele sunt structuri perfect cilindrice, cu proprietăți elastice, prin care sângele curge fără dificultate, se arată pe site-ul ChirurgieVasculara.ro.
Odată cu înaintarea în vârstă, pe pereții arterelor, mai ales în zonele de bifurcație, se depun colesterol și calciu. Astfel diametrele vaselor prin care curge sângele se îngustează, iar țesuturile situate în aval de zona afectată suferă prin scăderea cantității de oxigen și nutrienți disponibile.
În timpul operației de bypass chirurgul creează o nouă cale pentru curgerea sângelui folosind un grefon. Acesta poate fi reprezentat de o porțiune dintr-o venă a pacientului sau dintr-un material sintetic. Chirurgul conectează acest grefon în sistemul arterial deasupra și sub zona bolnavă si astfel sângele poate să ajungă la țesuturile suferinde. Cel mai frecvent, în chirurgia vasculară, se realizează operații de bypass la nivelul membrelor inferioare, dar acestea pot fi practicate și la membrele superioare sau în alte zone ale corpului, dacă situația o impune.