A fost unul dintre golgheterii exponențiali ai trupei de la poalele Tâmpei, 74 reușite în 6 sezoane, și a făcut parte din lotul ”tricolorilor” la CM 1994, unde, chiar dacă nu a prins niciun minut pe gazon, a trăit din mijlocul grupului cea mai mare performanță a ”naționalei”: sferturi de finală, locul 5. Acum, la 54 de ani, Marian Ivan deschide la Brașov o școală de fotbal unică, împreună cu Buga. Un fel de Academie de Atacanți! ”Vrem să-i învățăm pe copii cum să lucreze ofensiv. Nu vedeți că nu mai avem oameni de gol? Ca să ajungi în top, faci ore suplimentare dacă vrei să pui mâna pe un contract mare când ai crescut!”, spune fostul internațional în prima parte a dialogului cu Prosport. Are și o amintire simpatică din China, unde a evoluat timp de un an, în liga secundă, la Henan: ”Mi-au făcut spectacol de ziua mea în semn de mulțumire pentru câte goluri le-am dat”.
„Nici eu, nici soția nu suntem din Brașov, dar e orașul care ne-a intrat la suflet”, își începe povestea băiatul născut lângă București, la Bragadiru. E locul de unde a ajuns mai întâi la centrul de juniori al Stelei, dar apoi a luat viteză spre stegari, Dinamo și echipa națională. ”Am rămas aici datorită echipei și oamenilor diferiți față de cei din sudul țării. Și fotbalul a fost mereu foarte iubit în Brașov. Păi, mi-aduc aminte că, în vremurile bune, erau puhoaie de spectatori rămași pe-afară, că nu mai aveau loc în tribune”, curg mai departe amintirile lui Ivan.
Dacă aș fi fost puțin mai în vârstă, ce cuplu de atacanți aș fi făcut la Brașov cu Marius Lăcătuș? A fost mereu pentru mine un exemplu și regret că n-am avut ocazia să jucăm niciun meci oficial împreună”, Marian Ivan pentru Prosport
Printr-un concurs de împrejurări, n-a prins cel mai efervescent moment al Brașovului de după Revoluție: dubla cu Inter Milano din Cupa UEFA, toamna lui 2001, două înfrângeri cu 0-3. ”Înainte de startul sezonului anterior, avusesem o convenție cu patronul Ioan Neculaie să-mi dea drumul peste hotare dacă o să am o ofertă, cu condiția ca echipa să se afle pe locurile din frunte la momentul respectiv. Am terminat turul pe poziția 3 sau 4, am dat și golul victoriei cu FC Național. Așa am plecat în China în pauza de iarnă”.
Completează: ”Cea mai mare realizare din Asia a fost că acolo am conceput-o pe fii-mea! Am trăit o experiență incredibilă la Henan, unde am jucat împreună cu alți trei români, Țermure, Priseceanu și Dragoș Cristian. Mă amuz când văd că statisticile din țară arată că n-am dat niciun gol în China. Am marcat o grămadă. M-au tratat ca pe un rege, mi-au organizat și un spectacol special de ziua mea, cu dansuri și muzică tradițională”.
Nu ascunde niciodată că a fost un jucător căruia i-a plăcut și viața: o petrecere frumoasă, un vin bun, o atmosferă fierbinte. ”Am făcut însă mereu distincție între una și alta. N-am păcălit niciodată fotbalul. Când era vorba despre antrenament sau meci, mă concentram sută la sută acolo, dovadă că n-am avut nici măcar o contractură toată cariera, pe care mi-am încheiat-o la 33 de ani și peste 300 de meciuri disputate”.
Un singur reper i-a creat mari dureri de cap: cantonamentele de iarnă. ”Nu m-am împăcat niciodată cu distanțele lungi, iar când ne trezea nea Paul Enache la 7 dimineața și ne trimitea 10 kilometri din Poiană până la Râșnov și înapoi era groaznic. Sincer, mai tăiam curbele pe traseu, dar rămâneam câteodată împotmolit în zăpadă și nu-mi mai trebuia să fac a doua oară. La distanțe scurte terminam însă printre primii”, punctează Ivan.
Nu știu câți din jucătorii de azi ar rezista la cantonamentele pe care le făceam pe vremuri. Intram marți și stăteam până duminică. Ne umpleam timpul în special cu rummy, că nu existau atâtea posturi TV. Noi și frizerii ce mai avea liber doar luni”, Marian Ivan pentru Prosport
Zâmbește cu subînțeles când vine vorba despre meciurile trucate pe care le-a prins în Liga 1: ”Am fost mai căpos de felul meu și nu m-am împăcat deloc cu partidele astea. Mi-aduc aminte de celebrul 2-0 cu Craiova din 1993, când s-a lăsat cu mare scandal la final. Romică Pașcu s-a refugiat în saună ca să scape de furia oltenilor. Mie nu mi-a spus nimeni atunci chestiuni de genul să nu dau gol sau că e la mijloc vreun pact pentru egal sau să bată Universitatea. Poate o fi fost inițial vreo înțelegere tacită între conducători. Cert e că mi-am văzut de treabă și am marcat și un gol”.
Înțelegerea între conduceri fusese să se termine egal. Dar în noaptea dinaintea jocului, m-a sunat vânzătoarea de la magazinul Shop din incinta hotelului unde se cazase Craiova. Avusese acces întâmplător la discuții ale șefilor de la Universitatea, care plănuiau să nu respecte pactul pentru remiză și se pregăteau să bată. Am tăcut din gură și le-am zis jucătorilor că trebuie să învingem. La final au intrat cei de la Craiova peste noi în vestiar și-a început o bătaie în toată regula”, Paul Enache pentru Prosport, iulie 2023
Se întristează însă când se uită la situația de azi a fotbalului brașovean. ”S-au zbătut prin liga secundă, fără un stadion ca lumea, a venit și vestea cu pierderea licenței, ceea ce e un dezastru să te duci în divizia a treia. Brașovul n-avea voie să se focuseze pe altceva decât promovarea. Singurul mesaj e că trebuie să se unească toate forțele locale pentru a readuce un club în elită. Mai ales acum, în acest moment delicat!”, e crezul lui Ivan.
El este de un deceniu observator LPF, firul care-l ține în fenomen. ”Deși poate părea o chestie simplă, nu e chiar așa, fiindcă îți revine o mare responsabilitate la fiecare meci. Când m-am hotărât să dau examenul prima dată și am studiat întrebările date cu un an înainte, nu înțelegeam mai nimic. Cred că am răspuns doar la vreo două teme din 20 la testul respetiv. M-am pus însă cu burta pe carte și am intrat printre primii pe listă”, explică fostul golgheter.
De ce nu s-a orientat spre o carieră de tehnician sau impresar? ”Carnet de antrenor am primit din 1994, pentru performanța de la Mondiale, dar n-am mers mai departe pentru licențe, fiindcă am simțit că e o activitate care nu se lipește de mine. Mie mi-a fost greu să strunesc doi copii acasă, ce să mai vorbesc de un vestiar cu 20-30 de inși? M-a atras dintotdeauna mai mult partea administrativă”.
E rolul pe care și-l asumă în prezent și cu lansarea unei școli de fotbal în Brașov, în colaborare cu Mugurel Buga, alt fost puncher plecat din tricoul galben-negru spre Rapid și echipa națională. ”Vom da drumul în curând unui proiect foarte ambițios. Vrem să ne axăm pe ideea de a-i învăța pe copii jocul ofensiv, baza, secretele și micile trucuri necesare pentru a ajunge la gol. E nevoie de individualizare, ca la școală, când mergi la meditații pentru a-ți îmbogăți sau consolida cunoștințele”, detaliază Ivan.
Și adaugă: ”Înainte să prind naționala pentru Mondialul din 1994, rămâneam ore în șir după antrenamente pentru a repeta alături de prietenul meu, portarul John Ene, Dumnezeu să-l odihnească! M-a ajutat enorm. Asta trebuie să facă și azi copiii și juniorii. Să repete, să individualizeze. Ca atacant, de exemplu, degeaba ai simțul porții, dacă nu-ți dezvolți anumite calități care să vină în completare”.
Idolii în materie de atacanți au fost Paolo Rossi, Van Basten și Ronaldo brazilianul. Pentru mine, vârf adevărat nu e cel care înscrie o dată la zece meciuri, ci ăla care o bagă în plasă măcar la fiecare două partide. Pe un atacant îl judeci după câte goluri înscrie, nu după câte assisturi oferă sau ce culoare crează”, Marian Ivan pentru Prosport
Iar tema alunecă inevitabil spre sărăcia de soluții pe care o are azi la dispoziție echipa națională în materie de număr 9 veritabil: șubrezii Alibec și Pușcaș, poate Louis Munteanu în situație de criză, apoi un deșert.
”Cred că avem nevoie de mai mult suflet și o concentrare mai serioasă la nivel de reprezentativă. Din păcate, selecționerul nu prea are de unde alege, dar nu voi vorbi niciodată de rău un fotbalist, fiindcă știu câtă muncă e în spatele fiecăruia. Nu e vina lor că România trece printr-o criză profundă la capitolul atacanți”, încheie tipul plecat de la porțile Bucureștiului spre a-și lipi numele pentru totdeauna de Steagul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER