Mario Camora, dezvăluiri inedite de Ziua Națională: „Verișorii îmi spun Marius!” Cum se simte în România | VIDEO
Mario Camora a apucat să debuteze pentru naționala României și a mărturisit, de Ziua Națională, că se simte excelent în țara noastră, iar verișorii îi spun…Marius.
Ajuns la vârsta de 34 de ani, Camora poate deveni un om de bază pentru reprezentativa României pe finalul carierei și spune că nu poate uita emoțiile pe care le-a trăit la meciul cu Islanda.
Fundașul a devenit de patru ori campion cu CFR Cluj, acolo unde a ajuns după prima perioadă excelentă pe care a avut-o clubul din Gruia, care trage acum de tehnicianul Jorge Costa, după cum a aflat ProSport.
Mario Camora a devenit Marius: „Cel mai frumos loc este Castelul Peleș!”
„Cel mai frumos loc pe care l-am vizitat este Castelul Peleș, am fost și de puțin timp. Acolo poți să faci de toate, mi-a plăcut foarte mult, lumea e foarte caldă”, a spus Mario Camora, într-un interviu special acordat celor de la CFR Cluj, pe canalul oficial de Youtube.
Fundașul a povestit și prin ce a trecut înainte să obțină cetățenia țării noastre, dar și ce a simțit la meciul cu Islanda (1-2), barajul pentru Euro 2020: „Trebuia să știu imnul, n-a fost ușor, dar m-am pregătit bine. De când am luat cetățenia, verișorii mei îmi spun Marius, fac caterincă. Am avut foarte multe emoții la primul meci la națională, mi-au trecut prin cap 100 de chestii”.
Mario Camora se simte excelent în România: la CFR Cluj a ajuns de aproape zece ani (în 2011): „Lumea e foarte caldă și deschisă în România. Oamenii de aici se descurcă oriunde foarte ușor. Îmi place muzica house, îmi plac și manelele din România”.
„La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români”, a încheiat noul internațional român, care se pregătește de meciul cu ȚSKA Sofia, din grupele Europa League.