Mario Iorgulescu are un frate secret?! Cum arată tânărul care ar fi fiul șefului LPF cu o balerină!
Accidentul produs de Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF, în urmă cu mai bine de o săptămână a scos la iveală detalii incredibile din viața de familie a tânărului de 24 de ani.
Mario Iorgulescu se află internat în stare gravă la Spitalul Elias, după ce a provocat un accident rutier în care și-a pierdut viața Dany Vicol, un tânăr de 24 de ani.
Mario Iorgulescu are un frate secret?! Cum arată tânărul care ar fi fiul șefului LPF cu o balerină!
Se pare că Mario Iorgulescu ar avea un frate vitreg, dintr-o relație anterioară a tatălui său, Gino Iorgulescu. Șeful LPF are un băiat cu Aurora, o fostă balerină de la Teatrul Tănase, care trăiește de ani buni în Italia.
Fostul mare fotbalist, Gino Iorgulescu, mai are un băiat dintr-o idilă cu Aurora, o fostă balerină de la Teatrul Tănase, stabilită de ani buni în Italia.
Gino Iorgulescu și Aurora Afodorci au trăit o poveste de iubire în urma căreia s-a născut Alexandru Antonio, acum în vârstă de 33 de ani.
Gino Iorgulescu mai are un băiat de 33 de ani
În 2010, Libertatea dezvăluia identitatea fiului secret al lui Gino Iorgulescu. Fosta iubită a șefului LPF, Aurora, a vorbit în cadrul unui interviu de excepție. Din declarațiile femeii, cei doi trebuiau să se căsătorească în 1994, însă Gino Iorgulescu a început altă relație și a părăsit-o.
Cei doi au avut o relație acum 30 de ani, deși Iorgulescu era însurat. Totul s-a rupt între ei când femeia a decis să plece în Italia. La vremea respectivă, Aurora este însărcinată. În octombrie 1986 a născut un băiat, pe Alexandru Antonio, dar a preferat să nu îl anunțe pe Gino Iorgulescu că a născut un băiat și a decis să îl crească singură. Băiatul a fost botezat după numele tatălui lui Gino.
Abia după 5 ani, Gino Iorgulescu a aflat că are un băiat cu Aurora. Fostul internațional a aflat de la prietenă comună că fosta lui iubită a născut și a căutat-o în timpul unui cantonament al echipei sale efectuat în ‘Cizmă’.
‘Oricum, eu nu îi spusesem lui Gino că l-am născut pe Alex și am decis să-mi asum singură răspunderea. După cinci ani de la nașterea copilului meu, m-a descoperit el atunci când era în cantonament cu echipa la Telese Terme. Eu am avut demnitate și cred că faptele arată caracterul fiecăruia’, declara Aurora în 2010.
Femeia s-a întors în România în 1994, alături de băiatul ei și a stat la vila din Snagov a lui Gino Iorgulescu.
În urma unui test de paternitate care a ieșit pozitiv, Gino Iorgulescu decide să divorțeze și să o ia de soție pe Aurora, mama copilului său.
Între timp, femeia a fost nevoită să plece în Italia, însă la întoarcerea în România a avut un șoc. Gino Iorgulescu o cunoscuse pe Gina, actuala lui soție, care era deja gravidă cu Mario.
‘Gino l-a recunoscut pe Mario pentru că a fost constrâns de Gina. L-a șantajat și, din cauza asta, tatăl lui Gino nu mai vorbea cu el’, a mai declarat Aurora atunci.
La vremea respectivă, Gino Iorgulescu nu a comentat pe seama acestor declarații.