Marius Croitoru și-a scos jucătorii la plimbare cu trotineta! Cu cine a fost surprins antrenorul de la FC Botoșani în Capitală | FOTO & VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Marius Croitoru, antrenorul în vârstă de 40 de ani al celor de la FC Botoșani, s-a relaxat în Capitală alături de familie și de doi dintre jucătorii săi.
Fiind foști colegi la ACS Poli Timișoara, pe vremea când Marius Croitoru încă activa ca jucător, antrenorul de la FC Botoșani i-a scos la plimbare în București pe Eduard Pap, portarul în vârstă de 26 de ani, și Alin Șeroni, fundașul central în vârstă de 34 de ani.
Aceștia s-au bucurat de vremea frumoasă de afară și au mers la plimbare într-un parc din București.
Marius Croitoru și-a scos jucătorii la plimbare cu trotineta
Marius Croitoru a fost surprins în Capitală alături de soția lui, fiica lor și jucătorii Eduard Pap și Alin Șeroni.
Antrenorul celor de la FC Botoșani a încercat să dea o tură cu trotineta și jucătorii s-au amuzat pe seama lui. Alin Șeroni i-a luat fața lui Marius Croitoru și a vrut să îi arate cum se face.
Aceștia s-au distrat și s-au relaxat, după ce le-a dat un pic de furcă plata parcării în Capitală. Au analizat bine pancarta pe care erau notate toate indicațiile și, în cele din urmă, i-au dat de cap.
După opt etape disputate în play-off-ul Ligii 1, FC Botoșani ocupă locul 5 în clasament, cu 31 de puncte. Moldovenii mai au de disputat două meciuri importante, cu CFR Cluj, pe 18 mai, de la ora 20:30, pe teren propriu, și cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în deplasare, pe 26 mai, de la ora 20:00.
- 29 de meciuri a jucat Alin Șeroni pentru FC Botoșani în actuala ediție a Ligii 1.
- 300 de mii de euro este cota de piață a fundașului central de la FC Botoșani.
- 15 meciuri a jucat Eduard Pap în poarta lui FC Botoșani în acest sezon al Ligii 1.
- 350 de mii de euro este cota de piață a portarului de la FC Botoșani.