Meme Stoica, reacție dură împotriva lui Vali Moraru și Decebal Rădulescu! Amenință cu măsuri imediate, după ce s-ar fi folosit expresii precum „creier zero” și „prostituție” legat de ce se întâmplă la FCSB

Meme Stoica a avut o reacție dură împotriva jurnaliștilor Vali Moraru și Decebal Rădulescu, după ce aceștia au folosit termeni destul de duri pentru a-și argumenta părerile legate de faptul că staff-ul tehnic de FCSB nu ar avea merite în eventualitatea în care echipa roș-albastră ar  câștiga titlul în acest sezon de Superliga, pentru că, susține ei, Gigi Becali ar fi cel care ar lua în realitate toate deciziile importante din acest punct de vedere.

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a ținut să precizeze că astfel de momente se petrec deja de mai mult timp cu o oarecare frecvență în emisiunile de analiză de la postul TV respectiv.

Meme Stoica a reacționat după considerațiile, apreciate de el drept nepotrivite, făcute luni seară de către jurnaliștii Vali Moraru și Decebal Rădulescu

Astfel, el și-a încheiat expunerea furnizată pe rețelele de socializare prin a spune că el și colaboratorii săi de la FCSB vor depune eforturi pentru ca persoanele vizate să fie sancționate pentru modul lor de exprimare și, de asemenea, a dorit să își manifeste aprecierea pentru Ilie Dumitrescu, cel care a intervenit în acea discuție și i-a apărat pe antrenorii formației roș-albastre.

Am evitat până acum să comentez ceea ce se întâmplă de multă vreme în studioul Digisport, dar toate au o limită.

 

S-a ajuns ca moderatorul Moraru să spună despre antrenorii noștri că au «creier zero» iar un invitat permanent al cărui nume nu-l pot scrie (oricât aș coborî nivelul postării) să afirme că e «prostituție» în cadrul clubului nostru. Vom acționa pentru ca cei care au ajuns la acest nemaiîntâlnit nivel de insolență să răspundă pentru insultele proferate.

 

Respect, Ilie Dumitrescu!”, a fost mesajul postat de Meme Stoica pe Facebook.

De unde a pornit totul

Luni seară, în studio-ul Digi Sport s-a iscat o polemică destul de aprinsă între Ilie Dumitrescu, pe de o parte, și Vali Moraru și Decebal Rădulescu, de cealaltă parte, privitoare la modul de lucru de la FCSB.

Ilie Dumitrescu: Meritul e mai mare al celor doi antrenori, pentru că iau titlul în acest climat, este meritul lor, al lui Meme, al celor care se ocupă de echipă.

Decebal Rădulescu: Eu nu sunt de acord cu asta.

Ilie Dumitrescu: Nu contează faptul că cineva ne spune echipa de acum, de luni, că va juca Băluță inter. Au timp antrenorii să pregătească și această poziție pentru Băluță, el oricum putea să joace în spatele vârfului. Este marele merit al lui Charalambous și Pintilii ori Pintilii sau Charalambous.

Vali Moraru: Pe Tavi nu au putut să îl facă să joace pe dreapta, au primit indicațiile astea și nu au reușit.

Ilie Dumitrescu: Acum nu poți să iei fiecare caz în parte, nu poți să dai tu o centrare sau o pasă, tot de jucător ține. Dar meritul e mai mare al lor, nu contează care e primul sau al doilea, ei fac programul de pregătire. Să terminăm cu Gigi Becali, el doar anunță cine joacă.

Decebal Rădulescu: Gigi Becali ne-a anunțat de transferuri, el decide cine joacă, face cam totul.

Ilie Dumitrescu: Gigi Becali a dat un milion jumătate pe Andrea Compagno, a dat 20 de goluri în primul sezon și acum îl dă pe 300.000. Dacă făcea Meme asta? El e genial, a făcut bani, dar aici meritul este al celor care pregătesc echipa.

Vali Moraru: Au meritul de a spune să trăiți, eu ca antrenor să nu mă ocup de nimic la echipă….

Ilie Dumitrescu: Da, dar ei acceptă, știau de când au semnat contractul, își asumă. Nu suntem în măsură să judecăm pentru că acceptă.

Vali Moraru: Păi de ce să nu îi judecăm, să nu avem părere?

Ilie Dumitrescu: Ei nu pozează în ceva ce nu sunt.

Vali Moraru: Ei pozează în antrenori. Charalambous nu este antrenor, el la interviuri doar mulțumește fanilor sau spune dacă este cineva accidentat.

Ilie Dumitrescu: Păi se ocupă de pregătire

Decebal Rădulescu: De pregătire se poate ocupa și un profesor de sport

Ilie Dumitrescu: Păi nu e mai complicat să gestionezi toate fanteziile lui Gigi? Nu e mai greu așa?

Vali Moraru: Păi e greu să ai creier zero, să nu gândești doar să execuți ce zice Gigi.

 

 

 

Publicat: 30 01. 2024, 18:16