Mesajul emoționant al clubului Șahtior Donețk pentru Mircea Lucescu, după retragerea antrenorului din Ucraina: „O legendă! Mulțumim pentru tot”

Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev, urmareste meciul de fotbal contra formatiei CFR Cluj, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, miercuri, 20 aprilie 2022. Toate incasarile din bilete si donatii vor fi donate victimelor razboiului din Ucraina. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 5 poze

Șahtior Donețk a publicat un mesaj emoționant pentru Mircea Lucescu, după ce antrenorul de 78 de ani și-a dat demisia de la Dinamo Kiev și a ales să-și încheie activitatea în Ucraina.

Mesajul emoționant al clubului Șahtior Donețk pentru Mircea Lucescu, după retragerea antrenorului din Ucraina

A doua zi după ce antrenorul a anunțat că va părăsi Ucraina, fosta sa echipă i-a mulțumit printr-un text emoționant, prin care a comemorat marile realizări ale lui Lucescu sr. pe banca lui Șahtior.

Mircea Lucescu a ales să plece de la Dinamo Kiev tocmai în urma meciului direct cu Șahtior, pierdut de trupa românului, scor 0-1.

„Legendarul antrenor și-a încheiat cariera de antrenor în Ucraina. Mircea Lucescu a petrecut 15 ani din cariera sa remarcabilă în fotbalul din Ucraina. Aici a atins un succes extraordinar: a cucerit 25 de trofee și a devenit antrenorul cu cele mai multe distincții de când Ucraina este independentă. De asemena, a fost desemnat antrenorul anului de nouă ori.

Mircea Lucescu a avut o contribuție uriașă în dezvoltarea fotbalului din țara noastră. Stilul său de joc a fost întotdeauna considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa, iar filozofia sa a fost mereu un exemplu pentru colegii săi. Antrenorul român a format mulți jucători talentați, unii dintre ei devenind staruri ai Ucrainei sau ai fotbalului mondial.

Mircea Lucescu a jucat un rol semnificativ în istoria modernă a lui Șahtior Donețk, confundându-se cu cea mai de succes eră a clubului. În cele 12 sezoane a obținut multe victorii incredibile și a cucerit 22 de trofee, printre care opt titluri în Ucraina și Cupa UEFA, în 2009. Șahtior a atins un nou nivel sub comanda sa, fiind recunoscută la nivelul întregului fotbal european.

Merită respect pentru că a ales să muncească în continuare aici și să ajute fotbalul din Ucraina chiar și după izbucnirea războiului în Donbas, în 2014 și după invazia Rusiei din februarie 20222.

Mircea Lucescu și-a trecut pentru totdeauna numele în istoria fotbalului ucrainean cu aceste realizări și părăsește Ucraina ca o legendă. 

Mulțumim pentru tot, Mister”, au notat cei de la Șahtior Donetsk, pe site-ul oficial.

Mircea Lucescu a pregătit-o vreme de 12 ani pe Șahtior Donețk, între 2004 și 2016, perioadă în care a cucerit nu mai puțin de 22 de trofee, printre care opt titluri în Ucraina și o Cupă UEFA.

Mircea Lucescu face un anunț uriaș după ce toată lumea a crezut că se retrage din fotbal

„Am considerat că este momentul să mă retrag, să îmi asum răspunderea ultimelor rezultate. Am zis că pentru un antrenor, și mai ales la experiența mea, există un moment în care trebuie să se sacrifice pentru ca ceilalți să câștige din acest lucru. Au fost mai multe impresii care m-au influențat. Sigur, o stare emoțională și toate asta. Mă gândeam de mai mult timp. Am vorbit cu președintele și i-am spus că e bine să preia cineva mai tânăr.

Eu am spus de când am început să antrenez că în cariera asta de antrenor sfârșești întotdeauna prin a fi înfrânt. Numai la echipa națională nu am fost înfrânt, pentru că am plecat după acel 4-0. Am spus că e momentul potrivit să spun stop. Dacă sănătatea îmi va permite să continui, voi continua, pentru că fără fotbal nu e viață. La cum mă simt în antrenamente și cum conduc, cred că pot să continui. Decizia trebuia să o iau. Acum mă întorc acasă, am nepoți, strănepoți.

Când m-aș gândi în felul acesta, cred că viața mea ar lua sfârșit. Încerc totuși să mă gândesc că nu e sfârșitul. Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să gândească pozitiv, să se gândească că pot fi utili. Știți cum se spune cu bătrânul, dacă nu îl ai să îl cumperi. Dar eu nu mă simt bătrân. Le doresc tuturor să nu se simtă bătrâni și să facă orice să rămână în activitate. Deci încă nu mă îngropați”, a declarat Mircea Lucescu.

Publicat: 04 11. 2023, 17:33