Mesajul sincer al lui Mircea Lucescu, după ce s-a retras din fotbal de la Dinamo Kiev: „Mi-a fost foarte greu! M-am gândit constant la asta”

Mesajul sincer al lui Mircea Lucescu, după ce s-a retras din fotbal de la Dinamo Kiev: „Mi-a fost foarte greu! M-am gândit constant la asta”
  • Publicat:

Mircea Lucescu a avut o reacție sinceră pentru site-ul oficial al celor de la Dinamo Kiev, la câteva momente după ce și-a anunțat retragerea oficială din fotbal, la vârsta de 78 de ani.

Mesajul sincer al lui Mircea Lucescu, după ce s-a retras din fotbal de la Dinamo Kiev

„Il Luce” a recunoscut că în ultimii ani ai carierei sale a trecut prin momente extraordinar de dificile din cauza războiului izbucnit în Ucraina, la începutul lui 2022.

Totodată, Lucescu sr. a ales să le transmită un mesaj special atât președintelui de la Dinamo Kiev, Igor Surkis, cât și celui de la Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov.

„Mi-a fost foarte greu să trăiesc războiul, absenţa suporterilor în tribune şi momentele de linişte dinaintea fiecărui meci. De-a lungul anilor devii mai sentimental şi, în acest sens, fiecare joc a fost din ce în ce mai greu pentru mine.

M-am gândit constant la cei care mor în fiecare zi pe front, la populaţia civilă care suferă şi e greu să îmbini toate acestea cu fotbalul.

Azi nu aş vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Am decis să-mi închei cariera. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Şahtior. Vă mulţumesc tuturor şi sper că am lăsat o amprentă în fotbalul ucrainean.

Sunt recunoscător preşedintelui lui Şahtior, Rinat Ahmetov, şi preşedintelui lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, pentru munca lor comună. Mi-ar fi plăcut să închei într-un mod diferit, dar totul se termină – o carieră de fotbalist, şi fotbalul în sine, şi dragostea, şi viaţă. Totul are un început şi un sfârşit”, a spus Mircea Lucescu, citat de site-ul lui Dinamo Kiev.

Există și oameni care se bucură că Mircea Lucescu s-a retras! Reacție halucinantă a lui Ioan Sdrobiș

Ioan Sdrobiș a avut o reacție halucinantă, contactat de ProSport, după ce Mircea Lucescu și-a anunțat oficial retragerea din fotbal la vârsta de 78 de ani.

Îl respect pentru activitatea internațională, nu pentru ce a fost intern. L-am iertat, el nu știu dacă m-a iertat… Am stat cu Vasile Ianul în cameră și mi-a recunoscut că el a înființat Cooperativa. Și eu am fost milițian că am jucat la Dinamo Bacău, el nu recunoaște…

El este respectat pentru activitatea din Turcia și Ucraina, nu pentru Italia! Eu intru în mormânt cu adevărul! Meciul Oțelul – Dinamo, acel 3-3, dinainte de Revoluție a rămas în istorie, știam în ce minut marchează Cămătaru.

Ne-am operat amândoi în această zi de coxatroză, era culmea să ne operăm și să fim colegi de cameră, a zis doctorul că nu poate face așa ceva mai bine! Îi urez sănătate, dar eu nu voi intra în Cooperativă! Să se bucure de bătrănețe, nu am numărul lui că i-aș trimite poze cu raiul meu. Să fie sănătos”, a declarat Ioan Sdrobiș, pentru ProSport.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×