„Mi-a zis că nu am curaj să fac asta”. Pariul de 2.000 de euro pe care l-a câștigat fiul lui Călin Georgescu

Sursa foto: Mediafax
Vezi galeria foto - 4 poze

Fiul lui Călin Georgescu a dezvăluit care este pariul de 2.000 de euro pe care l-a câștigat.

Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu, politician care a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a dezvăluit cum a reușit să câștige un pariu de 2.000 de euro, după ce Ernest Gulbis i-a spus că nu are cum să programeze un antrenament cu Novak Djokovic, cu care fuseseră la academia de la Oberschleissheim.

Fiul lui Călin Georgescu a spus cum a câștigat un pariu de 2.000 de euro pentru că a programat un antrenament cu Novak Djokovic 

Cosmin Georgescu a fost la academia lui Nikki Pilic, sportiv pe care Ilie Năstase l-a învins în finala de la Roland Garros în 1973. Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic, iar după mulți ani, Ernest Gulbis, prieten cu fiul lui Călin Georgescu, l-a provocat pe acesta să îi programeze un pariu cu „Nole”, iar dacă va reuși va primi 2.000 de euro. Gublis nu se aștepta ca Djokovic să îl mai țină minte pe Georgescu, însă acesta nu a uitat anii de juniorat și a reușit să programeze un antrenament.

„La Wimbledon, Gulbis a făcut pariu pe 2.000 de euro că nu am curaj să îi propun lui Djokovic un antrenament cu el! De fapt pariul a fost că nu am curaj nici măcar să-l întreb pe Nole dacă vrea să facă antrenament cu Gulbis.

Ernest pretindea că Djokovic nu are cum să mai mă țină mine după ce am fost colegi de cameră la Oberschleissheim, sătucul cu 11.000 de locuitori unde Nikki Pilic a înființat academia lui tenis. M-am dus la Nole, m-a ținut minte, l-am întrebat dacă vrea să facă antrenament cu Gulbis.

Era înainte de primul tur la Wimbledon și așa am putut să aranjez antrenamentul. De regulă în timpul turneului îți iei un sparring-partner care înseamnă ca stil de joc cu adversarul. Bine, Djokovic are omul lui cu care bate minge cum vrea și când dorește”, a povestit Cosmin Georgescu pentru ProSport.

Cosmin Georgescu rememorează aventurile trăite cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”

Cosmin Georgescu a povestit și cum a mers pentru prima oară la un bar din Munchen alături de Novak Djokovic și faptul că a consumat pentru prima oară alcool alături de acesta.

Cu Djokovic am fost prima data în viața mea într-un bar din Munchen! Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool. El era mai mare, deja mai matur. M-a dus în acel bar și mi-a făcut cinste cu un cocktail și mi-a zis: pentru bunul meu prieten român!. A fost prima mea experiența în timp ce încercam să mă obișnuiesc cu viața în Germania. Și tot prima cu Djokovic! Apoi Nole a mers la București la Open România unde Ion Țiriac i-a dat un wild-card” , a spus Cosmin Georgescu.

Publicat: 26 11. 2024, 09:51
Actualizat: 26 11. 2024, 17:41