Generozitatea lui Michael Jordan nu are limite. Drept dovadă, a donat fără să stea pe gânduri 10.000.000 de dolari unei clinici inaugurate recent, iar gestul a stârnit o mulțime de reacții în mediul online.
Inclusiv fostul mare tenismen, Boris Becher, „copilul” lui Ion Țiriac, s-a arătat impresionat și a ținut să-i transmită un mesaj. Cu atât mai mult cu cât nu este pentru prima dată când legenda NBA se implică în acțiuni caritabile.
Clinica a fost inaugurată chiar în ziua de Crăciun, în Wellington, o localitate cu totul și cu totul specială pentru Michael Jordan. Acolo a crescut și a făcut primii pași în baschet, ca elev al liceului Emsley A. Laney.
„Despre asta este vorba, când familiile nu mai au posibilitatea să se susțină, suntem acolo pentru ele. Nu mai ai bani? Nu contează. Vom face tot ce putem ca să te ajutăm”, a declarat omul care a cucerit de-a lungul carierei nu mai puțin de șase titluri NBA, toate cu Chicago Bulls.
Acesta a donat 10.000.000 de dolari, stârnind admirația fanilor, dar și a altor figuri importante din sportul mondial. „MJ este o legendă”, a scris, de pildă, Boris Becker.
Fostul mare baschetbalist a donat aceeași sumă (10.000.000 de dolari) și pe 17 februarie 2023 – chiar în ziua în care a împlinit 60 de ani – , dar pentru fundaţia Make-A-Wish. Aceasta se află în California, are peste patru decenii de activitate, iar principalul obiectiv vizează îndeplinirea dorinţelor copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani care se confruntă cu maladii grave.
„În ultimii 34 de ani, a fost o onoare să colaborez cu Make-A-Wish şi să ajut să aduc zâmbet şi fericire atâtor copii. Să fiu martor al puterii şi rezistenţei lor într-o perioadă atât de grea din viaţa lor a fost cu adevărat o inspiraţie. Nu mă pot gândi la un cadou de ziua de naştere mai bun decât să-i văd pe alţii alături de mine în sprijinul Make-A-Wish, astfel încât fiecare copil să experimenteze magia de a-şi îndeplini dorinţa”, a spus Jordan, cel care a făcut posibil ca dorințele a sute de copii din întreaga lume să devină realitate, fiind numit ambasadorul Make-A-Wish pentru „impactul care a dus la schimbarea vieţii unor copii şi familiile lor”.
„În ultimii 34 de ani, a fost o onoare să colaborez cu Make-A-Wish şi să ajut să aduc zâmbet şi fericire atâtor copii. Să fiu martor al puterii şi rezistenţei lor într-o perioadă atât de grea din viaţa lor a fost cu adevărat o inspiraţie.
Nu mă pot gândi la un cadou de ziua de naştere mai bun decât să-i văd pe alţii alături de mine în sprijinul Make-A-Wish, astfel încât fiecare copil să experimenteze magia de a-şi îndeplini dorinţa”, a spus Jordan, cel care a făcut posibil ca dorințele a sute de copii din întreaga lume să devină realitate, fiind numit ambasadorul Make-A-Wish pentru „impactul care a dus la schimbarea vieţii unor copii şi familiile lor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER