Mihai Stoica, audiat de DNA în dosarul judecătorului Mustață: „Nu-l cunosc”

Mihai Stoica, audiat de DNA în dosarul judecătorului Mustață:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica, condamnat definitiv în dosarul transferurilor, a fost audiat de procurorii DNA în cazul judecătorului Mustață – arestat pentru că cerea bani în schimbul unor decizii favorabile – și le-a spus anchetatorilor că nici magistratul, nici apropiați ai săi nu i-au făcut astfel de propuneri.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Stoica a fost audiat de anchetatori, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în 6 mai.

Potrivit acelorași surse, declarația lui Mihai Stoica a fost una scurtă, acesta arătând că nu are vreo legătură cu faptele de care este acuzat judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București.

Anchetatorii l-au întrebat pe Stoica dacă îl cunoaște pe magistrat sau pe complicii acestuia, respectiv grefiera Mariana Curea, Florian Alexandru, apropiat al clanului Cămătaru, și Ion Boraciu, deținătorul unei ferme de animale, iar acesta a arătat că nu.

Totodată, spun sursele citate, Stoica a menționat că nici vreun apropiat al său nu i-ar cunoaște pe aceștia și că nu a venit nimeni la el cu propuneri privind soluționarea favorabilă a contestației sale împotriva deciziei definitive prin care a fost trimis la închisoare.

În acest context, Mihai Stoica le-a arătat procurorilor DNA că numele său a fost folosit de cei implicați în dosarul judecătorului Mustață fără ca el să aibă cunoștință despre acest lucru și fără acordul său.

Procurorii au audiat în acest caz și alte persoane, mai spun sursele citate, care susțin că este posibil să fie vizați în anchetă și colegi ai judecătorului Stan Mustață.

Aceleași surse menționează că probele din dosarul lui Mustață obținute în mediu ambiental, respectiv înregistrările audio, dovedesc în mod clar faptele de care sunt acuzați magistratul și complicii săi. Conform surselor citate, tehnică de înregistrare a fost montată de DNA și în localurile frecventate de Mustață și complicii săi, nu doar în apartamentul lui Ioan Boraci.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în 8 mai, să îl suspende pe judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București (CAB), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv ca acesta să rămână în arest.

Judecătorul Stan Mustață și grefiera Mariana Curea, arestați preventiv în dosarul de mită pentru soluții favorabile unor inculpați și condamnați, rămân în detenție, a decis definitiv, tot în 8 mai, instanța supremă, care a respins contestațiile celor doi.

Mustață și Curea, de la Curtea de Apel București, au fost arestați preventiv în 30 aprilie, printr-o decizie luată de aceeași instanță.

Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupție ale lui Stan Mustață sunt „cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta” și că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzațiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Național Anticorupție se știa încă din 2005 că judecătorul Stan Mustață cerea între 5.000 și 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a precizat că în acest dosar sunt urmăriți penal și Ion Boraciu și Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustață ar fi cerut bani de la unii inculpați și condamnați, în schimbul unor pronunțări favorabile acestora.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustață, Boraciu și Alexandru au constituit un grup infracțional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară, urmărind obținerea de beneficii materiale.

„În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informații cu caracter confidențial din dosarele penale aflate pe rolul Curții de Apel București, în vederea identificării și contactării mituitorilor și cumpărătorilor de influență, în scopul pretinderii de la aceștia a unor foloase materiale, în schimbul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile”, a arătat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că o contestație în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei și una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustață ar fi cerut mită de la inculpați și condamnați, în schimbul unor soluții favorabile acestora.

Potrivit DNA, în acest dosar sunt urmărite penal șase persoane, suspectate de luare de mită, trafic de influență, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustață arată obișnuința acestora de a percepe tarife pentru soluții favorabile în dosare, arată procurorii DNA, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a magistratului.

Potrivit DNA, singura preocupare a grupului infracțional din care făcea parte și judecătorul Stan Mustață era „aceea ca fiecare dintre ei să-și îndeplinească, în vederea atingerii scopului comun urmărit, sarcinile asumate în cadrul cooperării lor delictuale”.

Ion Boraciu i-ar fi spus judecătorului Stan Mustață că Mihai Stoica nu voia să dea mită, pentru că aprecia că „pe bune iese”, ceea ce l-a enervat pe magistrat, care a replicat: „Fir-ar mama ei a dracu! Băga-și-ar…în mama ei!”, au mai arătat procurorii, în referatul cu propunerea de arestare a judecătorului.

Procurorii mai spun că judecătorul Stan Mustață ar fi cerut „400 de milioane lei vechi sau chiar 500 de milioane, însă nu mai puțin de 300 milioane”.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×