Miliardarul Leo Messi cere despăgubiri de 50.000 de euro. Gestul fotbalistului argentinian, contestat dur
Conacul lui Leo Messi din Ibiza, Insulele Baleare, evaluat la peste 11 milioane de euro, cu discotecă, sală de gimnastică, spa, piscină, terenuri de padel, fotbal și golf și cu o suprafață de aproape 20.000 de metri pătrați, a fost complet vandalizat la începutul lunii august de un grup de activiști care își spun „Futuro Vegetal”.
Cei de la Futuro Vegetal nu numai că și-au însușit imaginile pe care ei înșiși le-au transmis lumii pentru a-și justifica lupta, dar au mers până la capăt în convingerile lor și acest lucru i-ar putea costa scump.
În videoclip, mai multe persoane erau văzute ținând un banner pe care stătea scris mesajul „Ajutați planeta, mâncați-i pe bogați și desființați poliția”.
Leo Messi vrea 50.000 de euro despăgubiri după ce i-a fost vandalizată vila din Ibiza
Acum, Messi cere 50.000 de euro pentru încălcarea proprietății și vandalizarea casei sale. Partea acuzată consideră, însă, exagerate pretențiile acestuia.
„Este vopsea care dispare cu apă, se dă jos cu furtunul, cel mult va trebui să freci puțin. Dar chiar și în cel mai rău scenariu, chiar dacă fațada ar trebui revopsită, nu costă 50.000 de euro”, a comentat Bilbo Bassaterra, purtătorul de cuvânt al grupului, care consideră că bani ceruți sunt absolut disproporționați în raport cu pagubele.
Futuro Vegetal consideră că această sumă este complet deplasată. În plus, activiștii reamintesc că locuința lui Leo Messi din Ibiza este ilegală, deoarece a fost construită fără autorizație de construcție.
În zilele următoare vor fi publicate mai multe informații despre acest caz Activiștii speră în continuare că „demonstrația lor de forță” va fi considerată doar un protest pașnic, pe când miliardarul care joacă la echipa lui David Beckham din Statele Unite ale Americii pare hotărât să nu renunțe la despăgubirile pe care le solicită.
Futuro Vegetal citează un raport Oxfam din 2023 care susține că unu la sută dintre cei mai bogați oameni ai planetei poluează cât două treimi din populația de nivel mediu.