Mircea Lucescu, agasat în pușcărie! Ce a pățit când s-a dus să-l vadă pe Dănuț Lupu

Mircea Lucescu, agasat în pușcărie! Ce a pățit când s-a dus să-l vadă pe Dănuț Lupu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu a fost să-l viziteze pe Dănuţ Lupu în spatele gratiilor, însă după nici 45 de minute a plecat val-vârtej din penitenciar. De abia acum s-a aflat care a fost motivul pentru care reputatul antrenor n-a zăbovit prea mult în vizită la fostul său elev.

Dănuț Lupu a povestit despre vizita pe care Mircea Lucescu i-a făcut-o în închisoare și dezvăluie că nu au avut prea mult să discute cu mentorul său deoarece acesta a fost agasat non-stop pentru poze și autografe de gardienii din penitenciar.

Mircea Lucescu, agasat în pușcărie! Ce a pățit când s-a dus să-l viziteze pe Dănuț Lupu

Fostul internațional a declarat că antrenorul pe care în consideră ca un tată nu s-a simțit deloc în largul său în timpul vizitei, după ce gardienii au „sărit” efectiv pe el pentru poze şi autografe.

„Eu îl consider ca un tată al meu pe Mircea Lucescu. Nu mă aşteptam să vină. Mi-a spus: «Am trăit anii ăştia şi am fost de două ori la puşcărie. O dată să îl văd pe Copos, o dată să te văd pe tine. Sper că nu mai vin niciodată».

A fost emoţionant, nu îl mai văzusem de un an de zile: «La câte ai făcut, ai ajuns aici pentru carnet». Ce să mai zic? A stat o oră nea Mircea. Îi mulţumesc mult pentru efortul pe care l-a făcut.

L-am simţit că nu e în apele lui. Se uită toată lumea la tine ca la urs, nu se simţea lejer. De aia, după 45 de minute, i-am spus că îi mulţumesc că a venit. Nu era locul lui acolo.

Au sărit pe el cu autografe, găsisem pe cerere şi numele lui Ando. Au sărit pe nea Mircea să facă poze, autografe. Îi promit că nu va mai veni să mă vadă pe acolo”, a spus Lupu la Fanatik.

Planul diabolic al lui Dănuț Lupu atunci când a aflat că trebuie să revină în România și să facă pușcărie

Dănuţ Lupu a dezvăluit că în momentul când a aflat că a fost condamnat la închisoare cu executare, primul său gând a fost să nu revină în țară și să se predea. Până la urmă a decis să se întoarcă în țară, deoarece nu se considera cel mai mare pericol din România.

“Sincer, am avut gândul ăsta să nu mă predau. Nu mai voiam să vin în România. Care riscuri erau? Aveam o condamnare de 7 luni, stai doi ani, se grațiază. Alții cum stau afară și nu mai cere nimeni nimic?

Știi de ce m-am predat? Fiindcă nu mă consider cel mai mare pericol al României. Am făcut o faptă de copil. Plăcerea mea de a conduce m-a adus aici. Plăcerile se plătesc în viață și de aia am venit și m-am predat”, a mai spus Dănuţ Lupu.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Reacția neașteptată a lui Gigi Becali după parodierea Cinei cea de Taină la JO de la Paris
Reacția neașteptată a lui Gigi Becali după parodierea Cinei cea de Taină la JO de la Paris
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Reacția francezilor după ce David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice
Reacția francezilor după ce David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Jocurile Olimpice
Imagini de infarct cu Mihaela Rădulescu! Are 54 de ani, dar arată bestial. Ține o dietă strictă pentru a se menține în formă
Imagini de infarct cu Mihaela Rădulescu! Are 54 de ani, dar arată bestial. Ține o dietă strictă pentru a se…
Cadou de 50.000 de euro oferit de Ion Ţiriac lui David Popovici. „Şi-a făcut datoria aşa cum n-a promis”
Cadou de 50.000 de euro oferit de Ion Ţiriac lui David Popovici. „Şi-a făcut datoria aşa cum n-a promis”
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi noul suspect
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi noul suspect
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Ion Țiriac i-a făcut un cadou uriaș lui David Popovici, la doar câteva ore după ce a devenit campion olimpic. Anunțul momentului
Ion Țiriac i-a făcut un cadou uriaș lui David Popovici, la doar câteva ore după ce a devenit campion olimpic.…
Andrei și ispita Diandra de la Insula Iubirii nu se vor uita niciodată! Avem dovada, ce amprentă și-au lăsat unul pe altul
Andrei și ispita Diandra de la Insula Iubirii nu se vor uita niciodată! Avem dovada, ce amprentă și-au lăsat unul…
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și terenuri
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și terenuri
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Surpriză nostalgică, dar la un preț piperat. Află de ce Luigi’s Mansion 2 costă atât!
Surpriză nostalgică, dar la un preț piperat. Află de ce Luigi’s Mansion 2 costă atât!
O cină de lux pentru regele Charles al III-lea a făcut o gaură imensă în bugetul președinției franceze. Cât a costat masa regală cu homar albastru
O cină de lux pentru regele Charles al III-lea a făcut o gaură imensă în bugetul președinției franceze. Cât a…
David Popovici se califică şi în finala olimpică de la 100 m liber
David Popovici se califică şi în finala olimpică de la 100 m liber
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE FOTO
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE FOTO
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut imagini cu Cristina la bonfire: „O persoană slabă plânge”
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut imagini cu Cristina la bonfire:…
×