Mirel Rădoi, comparație între Răzvan Burleanu și Mircea Sandu: „Îmi voi lua bobârnace pentru ce voi spune”
Mirel Rădoi, 40 de ani, angajat al Federației Române de Fotbal în ultimii trei ani și jumătate, a declarat că Răzvan Burleanu este un președinte extrem de inteligent, net superior fostului conducător de la „Casa Fotbalului”, Mircea Sandu.
Răzvan Burleanu conduce FRF din 2014, iar „Nașu” Sandu a fost în fruntea forului în perioada 1990 – 2014.
Rădoi a renunțat la postul de selecționer al României. De circa o lună e liber de contract, dar a refuzat mai multe oferte.
Mirel Rădoi, comparație între Răzvan Burleanu și Mircea Sandu: „Îmi voi lua bobârnace pentru ce voi spune”
De altfel, Mirel Rădoi a făcut a analiză a mandatului său la echipa națională.
Mirel Rădoi a avut un bilanţ de 38 de meciuri ca selecţioner al reprezentativelor U21, U23 şi de seniori, cu 18 victorii, opt remize şi 12 eșecuri. Cu el pe banca tehnică, România a ratat calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial 2022.
„Prin ce o să spun, îmi voi lua bobârnace de la foarte multă lume. Ca om, Răzvan Burleanu este unul dintre cei mai deștepți oameni pe care i-am întâlnit în viața mea. În privința președintelui Burleanu, nu am avut nicio problemă cu el. Dacă am avut vreo doleanță, mi-a arătat că cel puțin încearcă ca lucrurile să se întâmple cum am cerut eu. Sunt sigur că dacă a fost așa cu mine, la fel a fost și cu ceilalți antrenori.
Dacă lui nea Mihai (n.red. – Stoichiță, directorul tehnic al FRF) îi mai pot găsi câte o «chichiță», relația cu președintele, cel puțin din partea mea, a fost excelentă. Chiar și când ne-am întâlnit să discutăm pentru o nouă colaborare, mi-a înțeles foarte bine punctele de vedere. Pentru lucrul ăsta îl apreciez.
Eu l-am prins și pe Mircea Sandu. Nu vreau să vorbesc de nimeni de rău, dar nu se poate compara! Nu există comparație”, a declarat Mirel Rădoi la Telekom Sport.