Misterul de 800 de ani al tunelurilor secrete dintr-o grădină, descoperite din greșeală! Ce se ascundea acolo unde nimeni nu ar fi bănuit
Mai mulți electricieni care lucrau într-o grădină a unei case din Țara Galilor, Marea Britanie, au făcut o descoperire incredibilă: în timpul săpăturilor au văzut un sistem misterios de tunele, iar specialiștii arată că acestea ar data din secolul al XII-lea.
Angajații companiei Western Power Distrbution încercau să mute un cablu în momentul în care au descoperit sistemul de tuneluri.
Misterul de 800 de ani al tunelurilor secrete dintr-o grădină
Acestea ar putea duce către catedrala Tintern, care este localizată în orășelul Tintern. Electricienii săpau un șanț pentru a rezolva o problemă apărută la un cablu care alimenta casa unui localnic cu electricitate. În urma descoperirii, lucrările au fost oprite pentru ca arheologii să intervină.
Totodată, atât autoritățile locale cât și proprietarul pământului pe care se făceau lucrări nu aveau idee despre existența tunelurilor, iar cele mai vechi hărți arată orășelul așa cum era în secolul al XVII-lea, fără ca sistemul misterios de tuneluri să fie menționat.
„Nu am văzut niciun desen și nicio menționare a tunelurilor în cercetările noastre făcute înainte de intervenție. După ce colegii electricieni au început să sape șanțul, aceștia au făcut marea descoperire. Inițial au crezut că este vorba despre o peșteră”, a spus tehnicianul Allyn Gore, de la compania Wester Power, potrivit The Sun.
El arată că nu a mai văzut o asemenea descoperire și spune că este entuziasmat.
„Am luat parte la alte săpături și am descoperit puțuri sau încăperi în care se depozitau diverse lucruri, însă niciodată nu am mai găsit ceva mai entuziasmat și impresionat ca acest sistem de tuneluri”, a mai declarat Gore.
Tunelurile sunt construite de-a lungul râului Wye, care se varsă apoi în râul Seven. Acestea sunt construite din piatră și sunt destul de înguste. Astfel, arheologii vor fi nevoiți să se târască pentru a face cercetări amănunțite.