Mitică Dragomir a fost arestat în Egipt la un moment dat în viața sa, după cum a dezvăluit chiar fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
Episodul a fost generat de faptul că asupra sa s-a găsit o sumă foarte mare de bani pentru acea vreme, sumă rezultată în urma unei tranzacții pe care a făcut-o cu icre negre.
Fostul șef de la LPF a povestit cu lux de amănunte cum a decurs acel moment din viața sa, dar și cum a reușit să scape din acea încurcătură.
„Hai să îți povestesc una cu Israelul. Pe vremea când trăia Puiu Peretz, el a o fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai României de origine israeliană. Echipa era în cantonament atunci la Cairo și avea și meci la Port Said. La telefon Puiu și îi zic că îi duc două valize de icre negre. Mie mi-au mai spus ăștia să nu vorbesc la telefon chestiuni d-astea, dar aveam așa un tupeu, dar mă și simpatiza lumea.
Mă duc spre Cairo. La Tel Aviv în aeroport mi-a furat cineva actele foarte repede de pe valizele cu icre negre. Mă aștepta Peretz cu poliția și s-au uitat pe camere repede. L-au văzut pe făptaș, dar ăla a aruncat actele în toaletă și a luat banii. Aveam doar 300 de dolari la mine că știam că o să iau mult pe icrele negre. Mi-au dat ăia acolo niște acte, și-au cerut scuze și m-au escortat securiștii cu tot cu valize la mașina lui Peretz și i-am dat icrele.
Am trecut granița din Israel în Egipt, polițist fiind, atunci era tensiune mare între ele. M-au lăsat securiștii israelieni la 100 de metri de graniță, eram plin cu bani, că îmi dăduse Peretz 5000 de dolari pe icre. Nu știam așa bine engleză, dar mai eram cu cineva care știa.
Am ajuns la graniță și le-am zis că avem echipa la Port Said. Am dat numele unui general mare de acolo, șeful portului, și ne-au arestat pe loc. Eu nu m-am panicat, pentru că știam că nu mă lasă israelienii acolo, la egipteni.
Le-am zis să vorbească cu generalul acela. Eu nu vorbisem în viața mea cu el și nici el nu mă văzuse niciodată. Aveam 42 de ani și râdeam la ei. A venit unul mai serios așa, superior de-al lor și prietenul cu care eram i-a zis că mă așteaptă generalul acela. Imediat s-a alarmat ăla pe acolo și i-a luat pe gardieni la palme, când a auzit numele generalului.
Ne-a pus la masă, ne-a dat să bem ceva și am așteptat că nu răspundea generalul. După au vorbit ei în araba aia a lor. S-a întors egipteanul la mine, m-a salutat, au adus o mașină americană și direct la Port Said ne-au dus”, a spus Mitică Dragomir, potrivit fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER