Ciprian Tătărușanu a explicat de ce a ales să își dea fiul să joace la rivala celor de la FCSB, Dinamo București.
Fostul portar al roș-albaștrilor a ajuns în fotbalul mare de la FCSB, dar a decis ca fiul său să își facă junioratul la rivala istorică a fostei sale echipe din Superliga. „Tătă” are și un motiv bine întemeiat pentru care a luat această decizie controversată pentru cei mai mulți fani ai roș-albaștrilor.
Ciprian Tătărușanu formează un cuplu cu Antoaneta alături de care are doi copii. Băiatul cel mare al fostului fotbalist face tenis, în timp ce băiatul cel mic este pasionat de fotbal și se pregătește alături de juniorii lui Dinamo București.
Portarul care a cucerit două titluri alături de FCSB a precizat, în cadrul podcast-ului iAM Ștucan, că băiatul cel mic merge la Academia Dinamo fiindcă locuiește în zona stadionului și face doar cinci minute cu mașina. Dacă ar fi ales ca fiul său să meargă la Academia FCSB, ar fi petrecut mai bine de două ore în trafic și preferă să uite de rivalitate pentru a economisi timp prețios pe care îl folosește în folosul familiei.
„Cel mic face fotbal la Dinamo. (nr. De ce a ales să meargă la marea rivală?) Locuiesc în zona stadionului Dinamo, deci mi este ușor. Fac cinci minute cu mașina să duc la antrenament. N-aș vrea să stau în trafic două ore blocat, doar ca să-l duc la antrenament. . Prefer ca timpul acesta să-l petrec în alt mod”, a dezvăluit Ciprian Tătărușanu, la podcast-ul găzduit de Costin Știucan.
Înainte de a semna cu Gloria Bistrița, „Tătă” a fost la un pas să semneze cu marea rivală a roș-albaștrilor. Ciprian Tătărușanu s-a antrenat cu „câinii” timp de câteva săptămâni dar mutarea nu s-a concretizat.
„A fost neașteptat transferul la Bistrița. Retrogradasem cu Juventus București în Liga 3 și am început sezonul în Liga 3, dar o perioadă de timp m-am antrenat cu Dinamo, cam o lună. Antrenor la Juventus era Augustin Oneață, el m-a recomandat celor de la Dinamo, m-a văzut la antrenamente, la meciuri, a observat ce caracter am. M-am antrenat o lună cu Dinamo, dar mă țineau în stand-by: «Te luăm, nu te luăm»”, a povestit Ciprian Tătărușanu, conform gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER