Gigi Becali consideră că a fost închis nevinovat și vrea să-și reabiliteze numele din punct de vedere judecătoresc. El a discutat azi, 15 octombrie, cu magistrații la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Gigi Becali a fost eliberat din închisoare în 2015, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. De asemenea, omul de afaceri a mai fost găsit vinovat în dosarul „Valiza” și în cel privind sechestrarea hoților care i-au furat mașina.
„Am făcut pușcăria aia… pușcărie degeaba. Nevinovat. Că doar nu îți fură mașina și faci pușcărie. Domne, a schimbat terenul și a negociat ca să se îmbogățească. Păi ce, negociam ca să mă sărăcesc? Sau că domne, a dat bani ca să joace corect meciul. Eu ăsta sunt”, a spus Gigi Becali, citat de PRO TV.
„De exemplu, tu ai virusul, sau Doamne ferește!, să nu ai. Ce medicament iei de la farmacie. Știi? Ce? Să ne spună ministrul Sănătății: dacă ai simptome te duci și iei de la farmacie cutare medicament. Ei mor fiindcă stau fără niciun tratament două, trei săptămâni. Eu vreau să aduc medicamente din India, Favipiravirul, sau Arbidolul din Rusia. Eu cumpăr medicamentele, le pun în farmaciile din România fără adaos, ca să putem salva oamenii. Ei știu doar de paracetamol. Băi, nu trece cu paracetamol”, a spus Gigi Becali, conform Gândul.
Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, l-a atacat pe Mirel Rădoi, selecționerul României și totodată finul său. „Mirel Rădoi nu e potrivit, dacă a mâncat trei bătăi.
E finul meu și îl iubesc, dar dacă mănânci trei bătăi? Eu îl știam pe Rădoi demn. De ce te mai agăți? Ai mâncat trei bătăi, la revedere. Ce să mai faci? Gata!”, a tunat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER