Mutu i-a făcut „intrarea”** la Firenze unui antrenor român: „Adi a intervenit, lumea mă aștepta!”
Internaționalul Adrian Mutu i-a faciliat antrenorului Mihăiță
Ianovschi participarea la un stagiu de pregătire la Academia de
fotbal a clubul italian Fiorentina.
„Am vorbit cu Adi Mutu ca să-mi facă intrare acolo pentru că sunt
sute de antrenori care solicită să meargă la echipe mari pentru
pregătire. Adi a intervenit, iar când am ajuns toată lumea mă
aștepta”, a declarat Mihăiță Ianvovschi, fiul antrenorului
care l-a descoperit pe atacantul Fiorentinei.
Mihăiță Ianovschi, în prezent antrenor la Școala de Fotbal Dani
Coman, a studiat timp de trei zile structura și modul de organizare
a Academiei de fotbal a ACF Fiorentina. Ianovschi efectuează aceste
stagii de pregătire pentru a-și lua licența UEFA A – Elite, o
licență nouă între UEFA A pe care o are și Licența PRO.
„Această licență permite pregătirea jucătorilor de elită,
cum ar fi selecționate județene sau echipe naționale de juniori. Am
fost interesat la Fiorentina de probleme legate de echipele de
juniori și de organizarea academiei lor și a echipei de elită
juniori – Primavera. Din punct de vedere organizatoric și al
infrastructurii suntem departe, însă din punct de vedere al
instruirii ne putem compara cu ei„, a mai spus Mihăiță
Ianovschi.