Nadia Comăneci a asistat la gala Globurile de Aur 2015
Nadia Comăneci a fost prezentă la gala Globurile de Aur 2015, desfășurată duminică seară la Los Angeles, fosta gimnastă postând pe Twitter mai multe fotografii în care apare alături de soțul ei, Bart Conner, dar și de vedete precum Julianne Moore, Patricia Arquette și Michael Keaton.
Nadia a postat și Facebook fotografii în care apare alături de Katie Holmes, Jennifer Lopez și Salma Hayek.
„The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, și „Boyhood”, de Richard Linklater, au fost desemnate cel mai bun film – comedie, respectiv cel mai bun film – dramă la cea de-a 72-a gală a premiilor Globul de Aur, care a avut loc duminică seară, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.