Neverosimil: impresarul lui Radu Drăguşin, la un pas să fie impresarul fiului lui Călin Georgescu! Florin Manea a recunoscut acum că a votat cu câştigătorul din turul 1: „E echilibrat şi patriot, va fi noul preşedinte al României”
Impresarul lui Radu Drăgușin a dezvăluit că a fost aproape de a-l reprezenta pe fiul lui Călin Georgescu.
Florin Manea este un impresar cu notorietate în România și-a exprimat simpatia față de Călin Georgescu, candidat care a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Impresarul lui Radu Drăgușin a dezvăluit că a fost aproape, în trecut, să îl reprezinte pe fiul lui Georgescu, iar discuția pe care a purtat-o cu acesta l-a impresionat.
Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a povestit că a fost aproape să îl reprezinte pe fiul lui Călin Georgescu
Florin Manea a specificat că și-a exercitat dreptul la vot pentru prima oară în viața lui fără să fie obligat, iar acum este sigur că Georgescu va deveni președintele României. De altfel, impresarul lui Radu Drăgușin a povestit că a fost alături de fundașul central al lui Tottenham și iubita lui, Ioana, pentru a vota, dar nu știe care a fost opțiunea celor doi.
Acum doi ani, prietenul meu Marian Cotnghiu, m-a rugat să vin să văd un copil născut 2009 sau 2010 (nu mai știu exact). L-am luat pe fratele meu și am pronit spre, culmea, baza Rapidului.. Acolo am văzut un copil firav dar f tehnic stângaci și cred eu de viitor.
Am vrut sa vb cu tatăl tânărului fotbalist și spre surprinderea mea mi se parea că-l cunosc. Un om deosebit de inteligent echilibrat și patriot ca și mine.. numele domniei sale este azi pe buzele a miloane de romani. Eu fiind apolitic ca și celebra zicală: «Galeria lui Rapid n-a fost membră de partid», nu am intrebat dacă face parte din vreun partid sau ceva, pentru că nu mă interesa, dar îl știam de pe la televizor… Numele tatălui micului fotbalist este Călin Georgescu…
Nu am votat decat o dată în viață, când eram în armată și era obligatoriu..
Duminică seara însoțit de «băiatul meu» Radu Drăgușin mi-am exprimat votul pentru prima oară în viața mea. Un vot dat fără a fi obligat, ca și prima oară. Nu știu cu cine a votat Radu și iubita lui Ioana, dar nu e treaba mea să știu asta. Eu am votat Călin Georgescu și știu că va fi noul Președinte al României… felicitări Marian și domnule Georgescu”, a spus Florin Manea, într-o postare pe Facebook.
Călin Georgescu, luat peste picior de fostul fundaș de la FCSB
Opiniile în privința lui Georgescu sunt diferite, deoarece Florin Gardoș, fostul fundaș central de la FCSB și Universitatea Craiova l-a ironizat pe candidatul la președinția României, în urma unui videoclip postat pe TikTok. Gardoș a luat peste picior băile cu gheață pe care Georgescu le face.
„Eu încercând să primesc un post la Cotroceni peste 2 săptămâni”, spune Florin Gardoș în descrierea videoclipului.
@floringardos Hai că am votat 🙄 #tik_tok ♬ original sound – Barney Stinson