Noi detalii despre șoferul filmat în timp ce ducea pe capotă un biciclist în traficul din București, după ce l-a snopit în bătaie! Este un fost rugbist cunoscut pentru violența sa. De ce i se spune „Nelu Vin”

Un fost rugbist român a fost de neoprit pe străzile din București după ce a intrat în conflict cu un angajat Glovo care livra mâncare pe bicicletă.

Incident incredibil petrecut în Capitală, unde un fost jucător de rugby a fost de neoprit după ce a avut un conflict verbal cu un livrator de produse alimentare, a anunțat Gândul. Acesta din urmă i-a reproșat fostului sportiv că a blocat banda rezervată bicicliștilor și că l-a incomodat, iar Nelu Cîrlescu nu a avut nevoie de mai mult de atât pentru a se aprinde.

A coborât de la volan și l-a bătut rău pe angajatul Glovo, apoi l-a călcat, la propriu, în picioare, înainte de a îl căra pe parbrizul autovehiculului său aproape un kilometru și jumătate.

Un fost rugbist, reținut de poliție după conflictul din trafic

Fostul rugbist Nelu Cîrlescu a fost reținut de poliție după ce l-a agresat pe participantul la trafic care îi reproșase că a ocupat banda destinată bicicletelor.

Agresorul a coborât din mașină, l-a îmbrâncit pe acesta, apoi l-a lovit cu pumnii până l-a doborât, pentru ca la final să îl calce în picioare. După ce a sunat la numărul de urgență 112, deoarece Nelu Cîrlescu nu a dorit să aștepte sosirea poliției, biciclistul s-a agățat de ștergătoarele mașinii acestuia. Fostul rugbist nu a ținut cont că riscă să alunece sub roți, astfel că a plecat cu el pe parbriz și a mers astfel preț de 1,4 kilometri, până în apropierea Secției 20.

Nelu Cîrlescu a mai fost reclamat în trecut pentru acte de agresiune și este, potrivit aceleiași surse, un apropiat al lumii interlope și al fostului primar al Sectorului 6 al Capitalei, Cristian Poteraș.

Fostul jucător de rugby este cunoscut și ca „Nelu Vin” deoarece ar deține un depozit de vinuri în zona Giulești.

În cazul celor doi s-a început urmărirea penală și, după expirarea ordonanței de reținere, fostul sportiv va fi cercetat sub control judiciar.

Publicat: 07 01. 2022, 18:12
Actualizat: 07 01. 2022, 18:23