Noi dezvăluiri incredibile despre Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu: Este acuzat că vindea cocaină amestecată cu Paracetamol și fura la cântar! Suma uriașă pe care o câștiga lunar

Sică Dumitrescu, trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc, este acuzat că amesteca stupefiantele cu Paracetamol și fura la cântar, scriu jurnaliștii de la Gândul.ro.

Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu a fost recent trimis în judecată după ce, la jumătatea lunii ianuarie, o femeie a anunțat autoritățile despre faptul că tânărul vinde cocaină la barul tatălui său, aflat în Sectorul 3.

Noi dezvăluiri incredibile despre Sică, fiul lui Ilie Dumitrescu, prins în timp ce vindea cocaină 

Gândul.ro scrie că DIICOT a intrat imediat pe fir și a introdus o polițistă sub acoperire în anturajul acestuia. În același timp, procurorii au cerut și interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Sică Dumitrescu și montarea unei camere de supraveghere în spatele barului deținut de familia sa, unde exista informații că își vinde marfa.

În plus, femeia care l-a reclamat pe Sică Dumitrescu la DIICOT a fost de acord să colaboreze până la capăt cu anchetatorii. Pe 18 ianuarie, ea a mers, în jurul orei 20:00, la barul „The Dock” însoțită de polițista sub acoperire, după ce, inițial, s-a înțeles cu fiul lui Ilie Dumitrescu să-i vândă trei grame de cocaină.

Înainte de a se vedea, fiul lui Ilie Dumitrescu i-a comunicat că se vor întâlni în parcarea unui bar vecin cu cel al tatălui său. Tânărul le-a așteptat pe cele două femei lângă o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în uniformă militară.

Atunci, Sică le-a spus femeilor să aștepte cinci minute în autoturismul respeciv, în compania bărbatului aflat la volan, care s-a recomandat cu numele de „Octavian”. La scurt timp, Sică Dumitrescu a revenit cu trei punguțe de culoare portocalie, din plastic, care ar fi trebuit să conțină 3 grame de cocaină, pentru care a primit suma de 1.350 de lei.

După ce toți au coborât din mașină și și-au luat rămas bun, clienta lui Sică i-a dat drogurile polițistei sub acoperire și imediat au intervenit agenții DIICOT, care i-au abordat pe cei doi bărbați.

Șoferul în uniforma de militar este Ioan Octavian Pitea, un caporal angajat al unei unități militare.

Limbajul codificat folosit de Sică Dumitrescu și militarul Octavian

În fața polițiștilor, Sică a recunoscut că a vândut cocaină, adăugând că nu obținea nici un beneficiu din faptele ilegale pe care le făcea. El a mai spus despre militar că nu are nicio legătură cu faptele sale și că el este singurul vinovat.

Totuși, afirmațiile lui Sică Dumitrescu au fost false, pentru că interceptările telefonice dezvăluie că cei doi foloseau un limbaj codat. Astfel, procurorii DIICOT au tras concluzia că amicul băiatului lui Ilie Dumitrescu știa foarte bine cu ce se ocupă prietenul său.

Jurnaliștii de la Gândul.ro mai arată că, în ziua în care a fost reținut de DIICOT, Sică Dumitrescu i-a transmis caporalului, la telefon, ca se duce să facă niște bani, pe motiv că ar fi rămas lefter. „Pe la 8.00 mă duc să produc și eu 15 sute, ca nu mai am un ban, de la «Iuliansky», „…50 de RON la fiecare…înțelegi tu? Ori 3, aia e”, a spus Dumitrescu.

La rândul său, Octavian Pitea  l-a sfătuit să nu fie slab și să negocieze cu „Iuliansky”, deoarece este „vorba de trei «insky», nu de un «Insky»”, au arătat anchetatorii DIICOT.

Sică Dumitrescu, acuzat că vindea cocaină amestecată cu Paracetamol și își fura clienții la cântar

Sursele apropiate anchetei mai susțin că Dumitrescu junior ar fi început să vândă stupefiante în urmă cu aproximativ trei ani. Inițial, el ar fi fost un simplu consumator, după care ar fi fost atras din ce în ce mai mult de această lume ilegală și a început să vândă.

Sică Dumitrescu și-ar fi comercializat marfa, inițial, în cluburi, după care ar fi început să vândă la barul tatălui său.

Conform anchetatorilor, fiul fostului fotbalist câștiga înainte de pandemia de COVID-19 și 3000 de euro pe lună. Odată cu instituirea stării de urgență afacerile i-ar fi mers foarte prost și nu și-ar mai fi revenit, în condițiile în care, momentan, acesta câștiga, lunar, de la câteva sute de euro până la aproximativ 1.500 de euro.

Fiul marelui Ilie Dumitrescu ar fi avut aproximativ 12 clienți care cumpărau de la el în mod regulat pe care îi fura la cântar, iar marfa era amestecată cu Paracetamol pisat, pentru a obține o cantitate mai mare.

În cazul tranzacției care îi poate aduce ani grei de pușcărie, Sică Dumitrescu vânduse, în loc de 3 grame, numai 2,05 grame de cocaină, ceea ce înseamnă că își păcălise clienta cu aproape 450 de lei.

 

Publicat: 26 02. 2021, 19:40
Actualizat: 26 02. 2021, 19:59