Kyle Walker, celebrul fotbalist de la Manchester City, și-a înșelat și nevasta și amanta cu o a treia femeie, un manechin misterios din Marea Britanie.
Jurnaliștii de la The Sun au făcut dezvăluirea despre aventurile amoroase ale internaționalului englez, care a trăit o viață „dublă”.
„Kyle a fost descoperit că a mai avut o aventură cu o femeie misterioasă. A întâlnit-o într-un club de noapte în ianuarie 2019, cu patru luni înainte de a se despărți pentru o perioadă scurtă de soția sa, Annie Kilner. Relația cu acel model a durat până în septembrie 2021”, au scris jurnaliștii de la The Sun.
Lauryn Goodman, cea care i-a fost amantă lui Walker și alături de care fotbalistul are și un copil, a recunoscut că l-a presat pe jucător să-i recunoască soției sale relația extraconjugală.
„I-am tot spus lui Kyle: ‘Trebuie să îi spui, trebuie să îi spui lui Annie că ești tatăl fiicei noastre și că ai o relație cu copiii tăi’. Trebuie să începem să fim deschiși în 2024. Dacă fiecare știe unde îi este locul, poate lua propriile decizii în viață.
Nu am vrut să îi fac și mai mult rău lui Annie sau să fiu rea, dar am fost nevoită să îi spun pentru că Kyle a fost prea slab să o facă. Erau zvonuri apărute în legătură cu fiica noastră, am făcut acte, au avut loc ședințe la avocați, iar Annie trebuia să știe adevărul înainte ca toate astea să devină publice.
Kyle a fost fericit să ascundă adevărul, pentru că avea două familii și a fost speriat de ce s-ar fi putut întâmpla când Annie ar fi aflat, dar i-am tot spus: ‘Fiica noastră nu poate fi ținută secret, este om!’.
Nu am vrut să îi despart sau să cauzez rău, dar trebuia ca aceste lucruri să se afle spre binele tuturor”, a spus Lauryn Goodman, potrivit The Sun.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER