Știm locul unde Dinu Todoran, noul antrenor al FCSB, se roagă săptămânal + Povestea telefonului de la Gigi Becali | EXCLUSIV

noul-antrenor-fcsb-dinu-todoran-se-roaga-saptamanal-schit ganeasa
Vezi galeria foto - 4 poze

La doar trei kilometri de Mănăstirea Pasărea din Județul Ilfov și 25 de kilometri de centrul Capitalei se află un schit de monahi închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – Schitul Găneasa. Lăcașul este unul prin care trec mulți dintre fotbaliști și antrenori pentru a se ruga.Unul dintre aceștia este chiar Dinu Todoran, noul tehnician al FCSB.

Face asta de 12 ani și vine aici regulat, cu mici pauze în funcție de echipele unde a jucat și antrenat. E locul unde se afla când Mihai Stoica l-a ofertat în mai 2021 să vină la Academia FCSB.

Gigi Becali, auzind că e la biserică, i-a transmis managerului să preia echipa mare, după eșecul aducerii lui Marius Șumudică și Nicolae Dică.

Știm locul preferat unde noul antrenor de la FCSB, Dinu Todoran, merge să se roage săptămânal de mai bine de 12 ani

„Am ales un antrenor bun, un om bun, pe Dinu Todoran. Era la biserică, am zis că nu-l mai pun la Academie, ci la prima echipă. A semnat azi.

Eu merg pe valorea umană, nu pe cea profesională şi mi-a mers bine în viaţă. Eu vreau să câştig cu un om bun, nu cu un om rău”, a punctat acum trei săptămâni Gigi Becali.

Dinu Todoran se afla la acel moment, când l-a sunat Gigi Becali, chiar la Schitul Găneasa!

Schitul, la care se află în permanență patru maici și un paroh, a luat fiinţă prin generozitatea familiei Sorin şi Mihaela Marin care s-au hotărât să construiască o biserică pe propriul teren, pentru care au cerut binecuvântarea şi sfatul ierarhului locului.

Astfel în 1995, cu binecuvântarea fericitului întru pomenire Părinte Patriarh Teoctist începe înălţarea sfântului locaş care va fi terminat patru ani mai târziu şi sfinţit la 13 noiembrie 1999 de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, pe atunci vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Schitul frecventat de Dinu Todoran

Exteriorul este decorat cu 23 de medalioane în mozaic, create de artistul plastic Ion Achiţenie. Acesta a realizat (în anul 2000) şi catapeteasma, de o mare frumuseţe.

Biserica a fost concepută în stil brâncovenesc după proiectul arhitectului Vladimir Popov, care a reuşit prin proporţiile echilibrate să-i dăruiască o acustică foarte bună. Este de plan triconc având un altar cu absidă poligonală, un naos spaţios, despărţit de pronaos prin doi stâlpi masivi şi un pronaos supralărgit.

Pridvorul este susţinut de patru coloane, iar la exterior faţadele albe sunt împodobite cu ocniţe şi firide despărţite de un brâu împletit. Iconostasul şi decoraţia în mozaic de la exterior, au fost realizate în anul 2001 de profesorul Ion Achiţenie.

Publicat: 14 06. 2021, 11:00
Actualizat: 14 06. 2021, 11:23