Noul preşedinte ales al Georgiei, Mikheil Kavelashvili, coşmarul Universităţii Craiova. Gol istoric pe „Centralul” din Bănie contra lui Gică Craioveanu&Co. SPECIAL

Noul preşedinte ales al Georgiei, Mikheil Kavelashvili, coşmarul Universităţii Craiova. Gol istoric pe „Centralul” din Bănie contra lui Gică Craioveanu&Co. SPECIAL
Foto Profi Media
  • Publicat:
  • Actualizat:

Proaspătul preşedinte ales al Georgiei, Mikheil Kavelashvili, fost fotbalist, a fost căpitanul lui Dinamo Tbilisi în dubla din Cupa UEFA cu Universitatea Craiova din 1994. Atunci, în primul tur al competiţiei, formaţia gruzină s-a impus cu 2-0 pe teren propriu şi cu 2-1 în Bănie, iar eliminarea Ştiinţei, considerată o mare surpriză la acea vreme, avea să fie decisivă în debarcarea din postura de antrenor principal a lui Aurică Ţicleanu.

Cel alintat „Chiose” în Bănie preluase echipa în vară, după ce Marian Bondrea a plătit cu postul surprinzătoarea înfrângere din finala Cupei României, 0 – 1 cu Gloria Bistriţa, în Regie. N-a fost un debut de campionat reuşit pentru Aurică Ţicleanu ca antrenor al alb-albaştrilor, iar în locul avea să fie adus, după numai câteva meciuri, Victor Piţurcă, iar Universitatea Craiova s-a luptat cu Steaua pentru titlu în acel sezon, 1994 – 1995.

Kavelashvili, Kinkladze şi fraţii Arveladze, dublă victorie cu Gică Craioveanu & Co

În prima manşă, în faţa a 50.000 de oameni, a fost 2-0 pentru Dinamo Tbilisi, dar scorul nu a reflectat superioritatea georgienilor, care aveau o generaţie teribilă, urmaşa celei care în 1981 cucerea Cupa Cupelor. Giorgi Kinkladze, care peste câţiva ani, când evolua la Manchester City, avea să fie alintat „Maradona din Caucaz” ori „Magicianul de pe Maine Road”, s-a distrat cu jucătorii Ştiinţei şi a deschis scorul cu un şut din afara careului.

Shota Arvelazde a transformat un penalty în repriza secundă. La Dinamo Tbilisi evoluau atunci cei trei fraţi Arveladze: Shota, Archil şi Revaz, primii doi fiind gemeni. Shota Arlevadze a făcut carieră în Europa la echipe precum Ajax Amsterdam, Glasgow Rangers sau AZ Alkmaar, iar Archil a evoluat alături de fratele său geamăn şi la Trabzonspor, apoi a trecut la NAC Breda sau FC Koln. Revaz a bifat şi el mai multe echipe din Vest, dar la un nivel mai mic decât fraţii săi. În echipa gruinză mai evoluau şi alţi jucători care aveau să aibă o carieră frumoasă în campionatele din Vest, precum Alex Iashvili (ex Freiburg, Karlsruhe, Bochum), Gocha Jamarauli sau Nemsadze.

Preşedintele ales al Georgiei, Mikheil Kavelashvili, a marcat pe „Central” în poarta Universităţii Craiova

Înaintea returului din Bănie, toată Oltenia considera că prima manşă a fost vorba de o surpriză neplăcută, de un meci tratat superficial de alb-albaştri, mai ales că vedeta Gică Craioveanu nici nu jucase în capitala Georgiei. Dacă în sezonul precedent, Ştiinţa fusese eliminată de PSG-ul lui Ginola, Weah şi Rai, acum oltenii nu mai puteau tolera o eliminare prematură din cupele europene. Şi totuşi, superioritatea gruzinilor a fost confirmată şi în Bănie.

Proaspătul preşedinte ales al Georgiei, Mikhail Kavelashvili, care acum trei decenii era căpitanul lui Dinamo Tbilisi, deschidea scorul pe „Central” încă din minutul 2 şi spulbera din faşă speranţele alb-albaştrilor, care, în acel moment, aveau nevoie de cel puţin 4 goluri pentru a merge mai departe, fiind în vigoare regula golurilor marcate în deplasare pentru departajare. Ştiinţa a fost învinsă şi acasă, scor 1-2, Adi Pigulea egalând, dar Kinkladze a marcat din nou pe final pentru gruzini.

Durerea eliminării a fost amplificată de faptul că Universitatea Craiova avea atunci o generaţie valoroasă, din care făceau parte: Gică Craioveanu, Ovidiu Stângă, Emil Săndoi, Dumitru Mitriţă, Jerry Gane, Adi Ungur, Cornel Papură, Cristi Vasc sau Nicolae Zamfir.

Universitatea Craiova a mai trăit un alt coşmar gruzin, fiind eliminată acum 4 ani din primul tur preliminar al Conference League de o altă echipă din capitala Georgiei, Lokomotiv Tbilisi, 1-2, într-o singură manşă.

În schimb, din lotul de acum al Ştiinţei face parte un internaţional georgian, Anzor Mekvabishvili, transferat acum un an, pentru 750.000 de euro, chiar de la Dinamo Tbilisi. Anzor Mekvabishvili are 19 selecţii în naţionala al cărei lider este Kvicha Kvaratskhelia de la Napoli, fiind prezent inclusiv la Europeanul de anul acesta. La Universitatea Craiova, mijlocaşul de 23 de ani a adunat 34 de meciuri în care a marcat un singur gol.

Mikheil Kavelashvili e al doilea fost fotbalist profesionist ales preşedinte. Primul a fost George Weah

După ce a plecat de la Dinamo Tbilisi, Mikheil Kavelashvili, acum în vârstă de 53 de ani, a jucat la Spartak Vladikavkaz şi Manchester City, dar cea mai mare parte a carierei şi-a petrecut-o în Elveţia, evoluând la echipe precum: Sion, Aarau, Grasshoppers Zurich, FC Basel şi FC Zurich. Are 46 de selecţii şi 9 goluri pentru naţionala Georgiei.

În week-end-ul trecut, Parlamentul Georgiei l-a ales preşedinte al ţării pe singurul candidat, Mikhail Kavelashvili. După George Weah, fostul „Balon de Aur”, care a fost preşedintele Liberiei, Kavelashvili este al doilea fost fotbalist profesionist care este ales în fruntea unei ţări. Ambii au evoluat în carierele lor la Manchester City.

Cunoscut pentru poziţiile sale anti-occidentale, Mikhail Kavelashvili a candidat din partea partidului „Visul Georgian”, câştigător al ultimelor alegeri, care au stârnit proteste interminabile în capitala Georgiei, după decizia din noiembrie anul trecut de a îngheţa procesul de aderare al ţării la UE până în 2028. Situaţia rămâne tensionată la Tibilisi, iar Salome Zourabichvili, fosta preşedintă, pro-europeană, s-a poziţionat lider al mişcării de protest, considerând actualul Parlament ilegitim.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alexia Eram, mesaj suburban după ce Mario Fresh i-a dedicat o piesă. N-a mai rezistat  El și-a pus cenușă în cap, ea l-a făcut praf
Alexia Eram, mesaj suburban după ce Mario Fresh i-a dedicat o piesă. N-a mai rezistat El și-a pus cenușă în…
A făcut-o și pe-asta! Tavi Popescu și-a umplut mâna de tatuaje și unul dintre desene a surprins pe toată lumea
A făcut-o și pe-asta! Tavi Popescu și-a umplut mâna de tatuaje și unul dintre desene a surprins pe toată lumea
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Mihai și a lui Armando, tinerii care au pierit în accidentul din Ploiești. Scene greu de privit au avut loc la cimitir, înainte să fie coborâți în groapă. Cum și-au luat rămas-bun prietenii de la ei | VIDEO
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Mihai și a lui Armando, tinerii care au pierit în accidentul din Ploiești. Scene…
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Gigi Becali, pus la zid de un dinamovist!
Gigi Becali, pus la zid de un dinamovist! "Am rămas stupefiat"
”Are vreo gagică şi de aia nu joacă!”. Becali s-a săturat de un fotbalist de la FCSB şi i-a dat ”ultimatum”
”Are vreo gagică şi de aia nu joacă!”. Becali s-a săturat de un fotbalist de la FCSB şi i-a dat…
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu se sfiește să pozeze provocator, la 46 de ani
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu se sfiește să pozeze provocator,…
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică.  Surpriză în testament!
Cine va primi toți banii lui Mircea Diaconu. Avea o avere frumușică. Surpriză în testament!
BANCUL ZILEI. Bubulina primește un mesaj de la Bulă: - Am fost răpit de extratereștri!
BANCUL ZILEI. Bubulina primește un mesaj de la Bulă: - Am fost răpit de extratereștri!
Câţi bani face o tânără ca livrator de pizza în SUA. A renunţat la jobul în televiziune pentru 4 dolari în plus şi bacşiş 
Câţi bani face o tânără ca livrator de pizza în SUA. A renunţat la jobul în televiziune pentru 4 dolari în…
Sclava ROMÂNCĂ, salvată de un mare explorator britanic! A iubit-o enorm
Sclava ROMÂNCĂ, salvată de un mare explorator britanic! A iubit-o enorm
L-a curăţat amanta! Cum s-a putut prăbuşi averea miliardarului român care a fost rival cu Gigi Becali: E cea mai bogată femeie din România!
L-a curăţat amanta! Cum s-a putut prăbuşi averea miliardarului român care a fost rival cu Gigi Becali: E cea mai…
De ce e sperială ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: Nimic nu este întâmplător în viața asta
De ce e sperială ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: Nimic nu este întâmplător în viața asta
Decizie pentru Călin Georgescu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat oficial
Decizie pentru Călin Georgescu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat oficial
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Topul celor mai lungi serii individuale fără înfrângere în Liga Campionilor
Topul celor mai lungi serii individuale fără înfrângere în Liga Campionilor
🇷🇴 TOP 10 sisteme de siguranță de pe Hyundai Kona. SUV testat în ROMÂNIA - VIDEO
🇷🇴 TOP 10 sisteme de siguranță de pe Hyundai Kona. SUV testat în ROMÂNIA - VIDEO
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×