O tânără a rămas șocată când și-a luat inhalatorul pentru astm! Ce șarpe a descoperit în el și cum a ajuns acolo | FOTO

O adolescentă care suferă de astm a rămas șocată după ce a descoperit un șarpe veninos care se ascundea în inhalatorul său.

Tânăra fată, care locuiește în localitatea Bli Bli, din statul australian Qeensland, a descoperit șarpele după ce și-a strâns hainele spălate, lăsate la uscat afară. Reptila a ieșit din coșul de rufe și s-a ascuns în casă, băgând spaima în tânăra fată și familia ei.

O tânără a rămas șocată când și-a luat inhalatorul pentru astm! Ce șarpe a descoperit în el și cum a ajuns acolo

Inițial, ea nu a văzut șarpele unde s-a ascuns, însă mai târziu a observat că acesta a intrat în interiorul unui inhalator pentru astm, scrie Mirror.

După ce a văzut reptila, fata a chemat o echipă de oameni specializați în capturarea șerpilor. Aceștia l-au scos din tub și au observat că este vorba despre un șarpe negru cu burta roșie, o specie care este inclusă în lista celor mai veninoși șerpi din tropice și este destul de periculoasă. Australienii îl numesc simplu – „șarpe negru”.

 

Reptilele de acest fel trăiesc pe coasta de est a Australiei și sunt responsabile pentru un număr mare de oameni mușcați anual.

Deși veninul lor nu poate ucide, acesta poate cauza probleme serioase, printre care hemoragie, vomitat, durere abdominală, dureri de cap, diaree și dureri musculare incredibile.

Cei care s-au ocupat de prinsul șarpelui au scris pe Facebook că sunt norocoși că l-au capturat, pentru că acesta s-a ascuns foarte bine.

„Nu o să vă vină să credeți. Este o nebunie și suntem super norocoși că am reușit să prindem șarpele”, au scris reprezentanții Sunshine Coast Snake Catchers pe rețeaua socială.

Ulterior, unul dintre cei trimiși să prindă reptila a dezvăluit că nu i-a venit să creadă unde s-a ascuns șarpele.

„Este unul dintre cele mai incredibile locuri în care am găsit un șarpe. Acesta era un pui, însă ar fi putut să muște și să provoace probleme grave. Șerpii din această specie caută mâncare și explorează în această perioadă a anului, pentru că se va face frig în curând (n. red. – în Australia, toamna începe în luna martie)”, a spus Stuart McKenzie, membru al echipei care a prins șarpele.

 

Publicat: 15 03. 2021, 00:57
Actualizat: 15 03. 2021, 01:02