O tânără l-a emoționat pe Ilie Dumitrescu. A văzut poza cu ea și s-a schimbat total
Ilie Dumitrescu a fost emoționat în momentul în care a văzut o poză cu o tânără. Fostul reprezentant de seamă al „Generației de Aur”, ajuns la vârsta de 55 de ani, are patru copii din cele două căsnicii pe care le-a avut de-a lungul anilor.
Cu toate acestea, Ilie Dumitrescu recunoaște faptul că Mayra, singura lui fată, este slăbiciunea lui și că este protejată de toți bărbații familiei.
O tânără l-a emoționat pe Ilie Dumitrescu
Fostul fotbalist are patru copii din două căsnicii. Din mariajul cu Nela are doi băieți, pe Dani și pe Sică, iar cu a doua soție, Letiția Badea, îi are pe Toto și pe Mayra Daria. Recent, Toto a postat pe social media o fotografie cu sora sa, Mayra, realizată în vara anului 2023. Fotografie era însoțită de un mesaj emoționant adresat tinerei.
„Da, este o relație specială între Toto și Mayra. Amândoi au beneficiat de educația primită la una dintre cele mai importante unități de învățământ din lume, de la Cambridge. E un sentiment profund când îi vezi cât de bine se înțeleg și ce relație frumoasă au”, a spus Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.
Totodată, analistul a ținut să sublinieze că Mayra a moștenit mai multe calități de la el dar a vorbit și despre ceilalți copii pe care îi are.
„Mayra are calități deosebite. E superprofesionistă, pot spune că a moștenit asta de la mine, e studentă la SNSPA, acum. Toto e stilat, manierat, mereu atent, profesionist și el, contează mult educația. Eu mereu am avut chestia asta, am ținut ca ai mei copii să fie educați. Te ajută foarte mult în viață.
De aceea am și ținut să facă școala britanică. Pentru că acolo te formezi ca om, își poți alege materiile, te învață cum să-ți găsești drumul în viață, este foarte important. Sunt mândru de toți copiii mei și mă bucur că am parte de ei”, a mai spus Ilie Dumitrescu pentru sursa citată.
Mesaj emoționant postat de Toto pe Instagram
Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, a postat pe contul personal de Instagram o fotografie cu Mayra, sora lui, însoțită de un mesaj emoționant. Tânărul nu este pasionat de fotbal și a ales o carieră în cinematografie.
„Poza e din vară. Veneam de la un casting pe care, evident, nu l-am luat. Ridic subiectul de casting ca să evidențiez cât de grea este viața de actor și ca să-mi justific ținuta, deși nu cred că este necesar (personal, nu aș opta pentru maieu- din varii motive).
În fine, știți cum, uneori, ceea ce căutăm este, deja acolo, doar că, orbiți de eul nostru care este, de fapt, suma influențelor sau presiunilor externe, nu realizăm că, acel ceva, a fost cu noi, mereu.
Viziunea mea denaturată m-a împiedicat să văd că aparțineam cuiva în momentele în care puteam să jur că sunt lipsit de orice fel de apartenență.
Pentru cineva, chiar contam. Am luat totul de-a gata. Am fost ignorant. Căutam iubire fără să realizez că viața mi-a oferit-o cu mult înainte ca eu să am inițiativa de a o căuta. Mayra, târziu, îmi dau seama că tu mă completezi.
Cu tine mă simt acasă. Ești tot ce nu mi-am putut imagina că poate exista. Tu, pentru mine, reprezinți speranța. Meriți tot ce va urma”, a postat Toto Dumitrescu, zilele trecute, pe Instagram.