Oltenii cer reînvierea Științei cu simbolurile în frunte!** Președintele ultimului event participă la protestul suporterilor: „Craiova să fie repusă în drepturi cât mai repede”

În această seară, de la ora 18:30, fanii Universității Craiova se vor aduna în Piața Prefecturii și vor protesta din nou la adresa FRF, pentru a sensibiliza autoritățile să intervină pentru reintegrarea „Științei” în competițiile interne. La manifestație vor participa mai multe foste glorii ale Craiovei Maxima, dar și suporteri din alte categorii, ca profesorul Andrei Păunescu și cântărețul Cristi Minculescu. De asemenea, suporterii l-au invitat și pe Marcel Popescu, președintele sub comanda căruia Universitatea Craiova a cucerit în 1991 ultimul său event.

„Am primit invitația și voi participa la această acțiune. Sunt convins că mulți dintre părinții suporterilor care vor ieși în stradă erau în tribune în 1991, atunci când Știința a luat ultimul event. Consider că Universitatea Craiova trebuie să fie repusă cât mai repdede în drepturi, nu e normal ce s-a întâmplat. Consider că FRF ar fi trebuit să aibă mult mai mult respect pentru acest oraș și față de Universitatea Craiova, care în decursul anilor a dat către echipa națională mai mulți jucători. Așteptăm ca justiția să își facă datoria și Știința să fie repusă în drepturi”, a spus Popescu pentru ProSport.

La eveniment a fost invitat și Rodion Cămătaru, însă acesta și-a motivat absența prin faptul că nu se va afla în Craiova la ora protestului. ProSport a aflat însă că fostul atacant al Craiovei Maxima nu vrea să participe din cauza faptului că astfel l-ar supăra pe șeful său, Dumitru Dragomir, el făcând parte și din corpul de observatori ai LPF.

Publicat: 06 04. 2012, 16:03
Actualizat: 06 04. 2012, 16:19