Orașul Roma candidează pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024
Capitala Italiei, Roma, este primul oraș care și-a anunțat candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, a declarat, luni, premierul italian Matteo Renzi.
„Anunț că Italia își prezintă candidatura pentru Jocurile Olimpice, cu Roma în centrul proiectului”, a spus Renzi.
Contracandidatele orașului Roma ar putea fi Paris, Baku, Doha, precum și un oraș din SUA (Los Angeles, San Francisco, Boston sau Washington). De asemenea, ar putea candida un oraș din Germania – Berlin sau Hamburg – și un oraș african – Durban sau o candidatură comună – Johannesburg – Pretoria.
Candidaturile trebuie să fie depuse înainte de data de 15 septembrie 2015, iar Comitetul Internațional Olimpic va lua o decizie în vara anului 2017, la Lima.