Tradițională paradă militară de Ziua Victoriei s-a desfășurat, miercuri, 24 iunie, la Moscova, în pofida faptului că Rusia înregistrează un număr colosal de îmbolnăviri de COVID-19.
De Ziua Victoriei, rușii comemorează victoria fostei Uniuni Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945. Parada inițială trebuia să se desfășoare pe 9 mai, însă a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.
Evenimentul, unul uriaș, a adunat peste 15.000 de soldați, peste 200 de unități de echipament militar, precum și 75 de avioane și elicoptere. Totodată, 105 soldați chinezi au mai participat la paradă, pentru a demonstra imaginea și moralul armatei chineze, alături de alte 12 trupe străine.
La eveniment au luat parte lideri ai statelor care au făcut parte din fosta URSS, printre care și Igor Dodon, președintele Republicii Moldova.
Data de 24 iunie 2020 nu a fost aleasă întâmplător. Prima paradă militară cu ocazia Zilei Victoriei a fost ținută în Piața Roșie din Moscova pe 24 iunie 1945.
Liderul de la Kremlin i-a ordonat ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu, ca „exigenţele în materie de securitate” să fie „cele mai ridicate în vederea pregătirilor pentru parada” din 24 iunie: „Riscurile pentru toţi participanţii trebuie să fie minime sau, şi mai bine, excluse!”.
Rusia a raportat marți 7.425 cazuri noi, ceea ce a ridicat bilanțul la 600.000 de îmbolnăviri. Până în prezent au fost înregistrate 8.359 de decese.
Parada militară ținută în centrul Moscovei poate fi văzută în clipul video de mai jos.
Generalul în regragere Ben Hodges, fostul comandat al trupelor americane din Europa, a avertizat, într-un interviu acordat pentru The Times, că retragerea militarilor SUA de pe din Germania, la ordinul lui Donald Trump, este riscantă deoarece ar putea provoca Rusia să invadeze mai multe țări.
Posibila retragere parțială a militarilor americani din Germania ar putea arăta Rusiei că NATO nu este solidară și ar putea invita Rusia să invadeze țări aflate la granița de Est a alianței, printre care România și țările baltice.
„Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a declarat Ben Hodges.
Totuși, președinția americană nu a anunțat oficial decizia privind retragerea militarilor din Germania, dar informația a fost confirmată în urmă cu o săptămână de un apropriat al președintelui Donald Trump. Este vorba despre Richard Grenell, retras de curând din funcția de ambasador la Berlin.
Unii analiști speculează că decizia de a retrage trupele din Germania a lui Donald Trump ar putea ascunde motive electorale sau una dintre izbucnirile lui caracteristice de ciudă la adresa cancelarului german, Angela Merkel.
Ben Hodges consideră că retragerea trupelor americane este „o nebunie” și „o greșeală colosală”, care va submina în continuare coeziunea NATO.
„Dacă a existat vreodată un moment când să fi avut nevoie de aliaţi, acesta este acum, mai ales dacă ne gândim la provocările economice cu care ne confruntăm ca urmare a Covid-19”, a declarat Hodges.
Sursa citată afirmă că decizia lui Trump de a retrage trupele din Germania ar fi luat prin surprindere mai mulți înalți oficiali americani din sfera securității naționale, iar Pentagonul nu a primit încă un ordin oficial din partea președintelui în acest sens.
În Germania, vestea nu a fost primită bine.
„Acest lucru este complet inacceptabil, mai ales de vreme ce nimeni la Washington nu s-a gândit să informeze în avans despre acest lucru Germania, aliatul lor din NATO”, a spus Peter Beyer, membru al partidului Uniunea Democrat-Creștină (partidul de guvernământ din care face parte și Angela Merkel) și al Parlamentului Germaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER