Parchetul a propus arestarea preventivă pentru Mario Iorgulescu! Au fost confirmate alcoolemia de 1,9 g/l, existența cocainei în sânge și viteza uluitoare cu care conducea

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis un comunicat în care propune arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF, după accidentul mortal din noaptea de 8 septembrie.

Parchetul menționează că Mario a fost externat de la Terapie Intensivă din I Italia la 7 octombrie 2019 și a fost dus la un institut de reabilitare psihiatrică din Italia, apoi pe 31 octombrie a fost internat la o altă cliniă din Italia: „La data de 23.09.2019, suspectul fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 07.10.2019, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, la data de 31.10.2019, a fost internat la o altă clinică din Italia, unde se află și în prezent”.

Justiția a deschis pe 20 decembrie dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subsanțe. Parchetul menționează că astăzi, 17 februarie 2020, a fost propusă arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate.

Mario Iorgulescu, cocaină și 162 de km/h

„La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V. D.-A., care a decedat pe loc, toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum.

Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă”, se arată în comunicatul Parchetului.

Publicat: 17 02. 2020, 16:48