Pentru câte mii de euro au stat cele două femei să își ia pumni în lupta cu „Perversul de pe Târgu Ocna”! Suma câștigată nu e deloc uriașă

Pentru câte mii de euro au stat cele două femei să își ia pumni în lupta cu „Perversul de pe Târgu Ocna”! Suma câștigată nu e deloc uriașă
  • Publicat:

Două femei au intrat în cușcă cu un bărbat de peste 120 de kilograme doar pentru câteva mii de euro. Suma nu este deloc uriașă pentru riscurile la care s-au supus Bettyshor și Roxana Țuțu în lupta cu „Perversul de pe Târgu Ocna”

Pe internet au circulat imagini care au scandalizat o lume întreagă. În gala RXF de pe 29 mai a avut loc cea mai controversată luptă între un bărbat și două femei. Beatrice Ungureanu (Bettyshor) și Roxana Țuțu au spus da unei provocări deloc ușoare în care au ținut piept timp de cinci minute unui bărbat, pentru câteva mii de euro.

Pentru ce sumă au acceptat Bettyshor și Roxana Țuțu să se lupte cu „Perversul de pe Târgu Ocna”

Lupta din gala RXF, care s-a viralizat pe rețelele de socializare, a fost stabilită de comun acord de toate cele trei părți implicate în mod direct. Beatrice Ungureanu și Roxana Țuțu au intrat în ring cu Sorin Ion, cunoscut ca „Perversul de pe Târgu Ocna”.

A fost o luptă greu de privit de cei care nu sunt de acord cu violența împotriva femeilor, indiferent de forma și locul în care e organizată lupta. Spre deliciul celor aflați în Sala Polivalentă și a comentatorilor meciului, Sorin Ion le-a împărțit pumni celor două femei.

Potrivit celor de la gsp.ro, Beatrice Ungureanu și Roxana Țuțu ar fi primit câte 5.000 de euro să intre în cușcă cu Sorin Ion. Dacă Bettyshor s-a mai luptat în trecut, pentru Roxana Țuțu a fost prima dată când a intrat în cușca de la RXF.

Lupta celor trei a stârnit un val de reacții negative la adresa organizatorilor acestui eveniment. Sebastian Vieru, organizator al galelor RXF, a declarat că acesta este un show care a devenit un trend mondial și că fetele au acceptat să se lupte cu un bărbat.

„Nu este nimic deplasat ca un bărbat să lupte împotriva unor femei. E un show, un trend mondial. Noi le-am propus acest lucru, ele au acceptat”, a declarat Sebastian Vieru pentru gsp.ro.

Presa internațională, șocată de ce s-a întâmplat în gala RXF: „Luptă brutală și inegală”

Publicația spaniolă Marca a reacționat rapid, după ce imaginile cu un bărbat care se luptă cu două femei au ajuns virale pe internet. Jurnaliștii spanioli au avut o reacție fermă și au descris confruntarea dintre cei trei ca fiind „brutală și inegală”.

„Luptă brutală și inegală între două femei și un bărbat. Perversul le-a învins pe adversarele lui, Bettyshor și Roxana Mihaela Țuțu, în 5 minute.

Două femei și un bărbat au fost față în față într-o luptă MMA controversată, care a avut loc la Gala RFX 46, în România, și care a fost prezentată drept «cea mai fierbinte și cea mai spectaculoasă».

Perversul de pe Târgu Ocna a fost brutal și le-a învins pe Bettyshor și pe Roxana Mihaela Țuțu în 5 minute. Bettyshor este un influencer celebru, pe numele ei Beatrice Ungureanu. Roxana este o vedetă TV cunoscută după ce a participat la concursul «Casa iubirii»”, se arată în publicația iberică.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×