Perioada de detenție l-a schimbat pe Dănuț Lupu: „Mi-a făcut un bine!” Lecția de viață pe care a primit-o legenda lui Dinamo. VIDEO
This browser does not support the video element.
Fostul fotbalist Dănuț Lupu nu regretă că a fost condamnat la închisoare, după ce a fost găsit vinovat de conducere fără permis pe drumurile publice.
Dănuț Lupu spune că perioada pe care a petrecut-o în închisoare l-a schimbat și chiar i-a făcut bine, deoarece l-a trezit.
Dănuț Lupu nu regretă că a fost condamnat la închisoare
Dănuț Lupu a fost eliberat condiționat pe 5 martie, după ce ce a stat în închisoare timp de cinci luni. Fostul fotbalist al lui Dinamo și Rapid spune că perioada petrecută după gratii i-a fost de folos.
„I-am mulțumit și-o să-i mulțumesc totdeauna avocatei pentru tot ce a făcut pentru mine. Fac parte din generația care merge numai înainte.
Nu e cel mai greu moment al vieții mele. E mult mai grav atunci când ești bolnav. Am trecut prin două situații mult mai grele, când am avut gripă A/H1N1 și Covid.
Am făcut o greșeală, pe care mi-am asumat-o. Eu zic că a fost o greșeală de copil. Dar într-un fel mi-a făcut un bine, că m-a trezit. Am învățat că trebuie să fiu mai bun. E ușor să-i faci rău cuiva în ziua da zi”, a spus el la emisiunea EXCLUSIV DINAMO, realizată de ProSport.
Dănuț Lupu a jucat de câte trei ori la Dinamo și Rapid
Dănuț Lupu a fost condamnat inițial la 7 luni și 10 zile de închisoare, fiind găsit vinovat de conducere fără permis pe drumurile publice.
El a depus o cerere de eliberare condiționată, care i-a fost aprobată. Termenul inițial pentru judecare era 27 martie, dar a fost decalat cu aproape trei săptămâni.
Dănuț Lupu a debutat în fotbal la Dunărea Galați, în 1985, iar după doi ani a ajuns la Dinamo. A stat trei sezoane, timp în care a jucat 90 de meciuri și a marcat de 17 ori.
După Decembrie 1989 a plecat în Grecia, unde a jucat timp de 4 ani la trei echipe, Panathiaikos, Korinthos și OFI Creta.
Ulterior a mai trecut pe la Rapid (de două ori), Brescia, Dinamo, iar în 1997 a revenit la Rapid, pentru a-i fi alături lui Mircea Lucescu. S-a întors la echipa alb-roșie în 2000, dar a prins doar patru meciuri. S-a retras din activitate în 2001, nu înainte de a bifa câte un meci la Laminorul Roman și echipa israeiliană Tzafririm Holon.
Înainte să fie băgat la închisoare, Lupu era manager al secției de fotbal de la CS Dinamo, dar și-a dat demisia pentru ca clubul, care aparține de Ministerul de Interne, să nu aibă probleme.