Poliția a elucidat misterul accidentului în care a fost implicat Selymes!** Concluziile anchetei:

Ziua de ieri a lămurit câteva din elementele accidentului de duminică în care a fost implicat tehnicianul Tibor Selymes (foto) și în urma căruia patru militari au fost loviți.

În urma investigațiilor Poliției, este sigur că antrenorul a fost în mașina care a produs accidentul! El a și mers duminică seara la spitalul din Brașov, unde se aflau internate o parte dintre victime. Apoi, pentru orice eventualitate, lui Selymes i s-au prelevat probe biologice, pentru că există, în continuare, speculații privind identitatea șoferului.

Poliția Brașov a anunțat ieri că la volanul BMW-ului care a produs accidentul se afla o femeie. „În urma probelor administrate, luate din mașină, precum și ca urmare a audierilor de martori, s-a stabilit, 100%, că la volan se afla o femeie în vârstă de 33 de ani. Sigur că sunt speculații și nu se exclude posibilitatea să fi fost altfel. Dacă vor apărea alte date, vor fi comunicate”, a declarat Cosmin Giosanu, reprezentantul Poliției Brașov.

Tibi se afla în mașină, dar nu conducea el. El a plecat de la locul accidentului de teamă că ar veni presa și că se va interpreta
Ana Maria Prodan, impresar


„Mircea Lucescu va fi externat până sâmbătă”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Universitar, dr. Bogdan Popescu, a declarat, ieri, că starea antrenorului Mircea Lucescu este bună: „Riscul apariției unor complicații scade de la o zi la alta. Regimul alimentar este încă ușor, va reveni treptat la normal. Mircea Lucescu este tot în secția de anestezie terapie intensivă, pentru a sta mai izolat. nu se recomandă să primească foarte multe vizite. Sperăm ca până la sfârșitul săptămânii să poată pleca acasă”.

Publicat: 17 01. 2012, 09:55
Actualizat: 17 01. 2012, 09:56