România se confruntă cu probleme mari în pandemie de coronavirus, mai ales după ce oamenii au profitat de măsurile de relaxare și au mers în număr mare pe litoral, acolo unde Poliția a avut parte de surprize neplăcute.
În Vama Veche s-a realizat o operațiune de amploare, iar poliţiştii au constatat 15 infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc. Aceștia au găsit cocaină, ectasy și ketamină în Vama Veche.
În acest weekend au ajuns pe litoral nu mai puțin de 90.000 de turiști, record pentru acest sezon turistic. „După cum se vede, umăr la umăr, mișcări de evitare și cam asta e distanțarea. Din câte am văzut nici măcar 0,0001 la sută nu poartă mască. Nici eu, mea culpa”, a mărturisit unul dintre cei aflați în Vama Veche, pentru Digi 24.
„E așa de patru weekend-uri. Facem apel la respectarea distanțării fizice. Am fost împiedicați de decizia CCR, care ne-a lăsat fără pârghii”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, în timp ce Raed Arafat se teme ca situația să nu scape de sub control.
Cei vinovați s-au ales cu dosar penal, conform Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
„Au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, droguri din categoriile cocaină, ecstasy, ketamină, MDMA, precum şi un grinder metalic cu urme de materie vegetală”, este comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„În jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecții noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondență în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situație pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona. Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situație va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menține un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va crește”, a afirmat medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER