Portarul divizionarei C Unirea Dej, George Gavrilaș, în vârstă de 17 ani, este monitorizat de A.C. Milan, informează sport.ro. Formația italiană a trimis un reprezentant la meciul pe care echipa tânărului l-a disputat, pe teren propriu, în compania "Universității" Cluj, încheiat cu scorul de 3-1 pentru oaspeți. Managerul Unirii Dej, Gabriel Magdaș, a declarat pentru "Clujeanul" că gruparea din Liga a III-a se află în tratative cu Milan, fiind aproape de a semna un precontract cu titrata echipă italiană. "Suntem în discuții avansate cu echipa italiană, suntem aproape să semnăm un precontract", a afirmat oficialul.
Tânărul portar va mai fi urmărit trei săptămâni de scouterul "rossonerilor", urmând ca după această perioadă să se ia o decizie în legătură cu un eventual transfer.
Gavrilaș a evoluat în a doua repriză a meciului cu "U" Cluj, declarând, la finalul acestuia, că a aflat de interesul clubului italian și că ar fi fericit dacă transferul s-ar perfecta. În cazul în care trecerea la Milan nu s-ar realiza, Gavrilaș a afirmat că s-ar mulțumi să evolueze și la rivala lui CFR.
articol de Bogdan Stănescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER