BREAKING NEWS! Gianni Infantino are coronavirus! Care este starea președintelui FIFA

Giani Infantino are coronavirus
Vezi galeria foto - 8 poze

Pandemia de coronavirus nu iartă pe nimeni! Temutul virus asiatic a lovit și la FIFA. Gianni Infantino, președintele forului mondial, a fost descoperit pozitiv.

FIFA anunță că Infantino a fost testat pozitiv cu noul coronavirus și că acesta se află în izolare, unde va sta timp de 10 zile.

Gianni Infantino are coronavirus! Care este starea președintelui FIFA

Anunțul a fost postat chiar de cei de la FIFA. Forul mondial anunță că Infantino are simptome ușoare și că se simte bine:

„Președintele FIFA, Gianni Infantino, a primit astăzi confirmarea că a dat test pozitiv la coronavirus. Președintele care are simptome ușoare s-a pus imediat în autoizolare și va rămâne în carantină cel puțin zece zile” .

Discurs emoționant al lui Gianni Infantino: „Avem un mare adversar, COVID-19.”

Gianni Infantino, președintele FIFA, a susținut un discurs emoționant la sediul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la Geneva, cu privire la combaterea pandemiei de coronavirus.

După lansarea campaniei de conștientizare OMS-FIFA, în care s-au implicat fotbaliști renumiți, Gianni Infantino a făcut un apel la solidaritate.

„Sunt zile grele, este un moment dificil și avem un mare adversar, COVID-19. În aceste timpuri, fotbalul trebuie să arate solidaritate și unitate. Trebuie să arătăm că lucrăm împreună, că suntem o echipă.

Aceasta este o problemă globală, iar problemele globale necesită soluții globale, la fel cum situațiile excepționale necesită măsuri excepționale.

Trebuie să tragem toți în aceeași direcție, să lucrăm împreună. Trebuie să combatem coronavirusul, aceasta este prima prioritate și toată lumea trebuie să conștientizeze că este grav ceea ce se întâmplă. Fotbalul este astăzi pe locul doi. Mai întâi trebuie să câștigăm acest meci împotriva coronavirusului și apoi ne vom ocupa de problemele fotbalului”, a spus Gianni Infantino, potrivit frf.ro.

Publicat: 27 10. 2020, 17:44
Actualizat: 27 10. 2020, 17:49