Prima reacție a lui Tibor Selymes, după ce a fost achitat în dosarul de corupție! Fostul component al Generației de Aur, dezvăluire dureroasă: „Am ratat un contract în Ungaria din cauza acestei probleme! S-a făcut dreptate, în sfârșit”. EXCLUSIV
ProSport a obținut, în exclusivitate, prima reacție a lui Tibor Selymes, după ce a fost achitat în dosarul de corupție în care era acuzat că ar fi fost favorizat de polițiști în urma unui accident de circulație comis sub influența băuturilor alcoolice!
Fostul component al „Generației de Aur” era implicat în acest proces încă din anul 2017, când DNA Brașov îi acționa în instanță pe el, soția lui și cei cinci polițiști implicați.
Prima reacție a lui Tibor Selymes, după ce a fost achitat în dosarul de corupție
În cursul zilei de vineri, 29 martie, Curtea de Apel Târgu Mureș l-a achitat definitiv pe Tibor Selymes în acest caz, în care era acuzat că ar fi mușamalizat un accident rutier.
Contactat de ProSport, fostul fotbalist al lui Dinamo se declară mulțumit de faptul că în sfârșit i s-a făcut dreptate, după ani întregi în care s-a confruntat cu această speță.
„Am văzut la dumneavoastră, la ProSport, că e o lovitură pe care am dat-o. Din punctul meu de vedere, nu e nicio lovitură. În sfârșit, s-a făcut dreptate, nici nu mai știu după câți ani. Am primit ce trebuia să primim, adică achitare. E achitare definitivă. Era o nedreptate uriașă.
Foarte mult mi-a dăunat acest dosar. Îți spun acum, ție: am fost în Ungaria să semnez cu Debrecen și chiar președintele de acolo m-a întrebat cum stau cu dosarul. Eu am spus, normal, adevărul. Lună de lună mergeam să dau declarații și trebuia să vin să fac asta și din acest motiv nu am reușit să semnez contractul cu ei.
Nu pot să zic că s-a dus în jos cariera mea doar din cauza acestui motiv, dar a contat. A fost afectată. Nu a fost singurul, dar a fost principalul motiv. Acum, sunt la o echipă de liga 3, am intrat în play-off și avem obiectiv locurile 1-2.
Nu se pune problema de promovare, pentru că apoi ar mai fi meciuri cu echipe mai puternice, cu bugete mult mai mari și cu fotbaliști care au jucat la Liga 2 sau chiar la Liga 1, dar mergem cu obiectivul nostru”, a declarat Tibor Selymes pentru ProSport.
Decizia integrală în cazul Tibor Selymes
„Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii ……… împotriva sentinţei penale nr. 175/S din 06 septembrie 2022, pronun’ată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2813/68/2018 şi în consecinţă:
În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza dispune în limitele de mai jos: 1. În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul T. C.pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal – 4 acte.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul T.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 Cod penal 2.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul O. I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr.78/2000 ;i art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal – 3 acte materiale.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul O. I. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 Cod penal. 3.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul C. M. V.pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul C.M. V.pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 Cod penal. 4.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul S. C.L.pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul S. C. L.pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 Cod penal. 5. În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul G. I.G.pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul G. I. G. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 Cod penal. 6.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpata S. D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 ?i art. 297 alin.1 Cod penal,cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod Penal – 3 acte materiale. 7.
În temeiul art. în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală achită inculpatul S.T. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 ?i art. 297 alin.1 Cod penal,cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal – 3 acte materiale.
Constată că prin decizia penală nr. 159/AP pronunţată de Curtea de Apel Braşov la dată de 02 martie 2023 în dosarul penal nr. 2813/62/2018 a fost respins că nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Uniqua Asigurări SĂ împotriva sentinţei penale nr. 175/S din 06 septembrie 2022, pronun?ată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2813/68/2018 şi s-au disjuns apelurile formulate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii T. C., O. I., C. M.V., S.C.L. şi G.I. Gi., apeluri vizând infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Menţine toate celelalte dispoziţii din hotărârea atacată ce nu contravin prezenței.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentului apel rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală contravaloarea onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu în favoarea inculpaţilor O.I., S. D. (onorariu parţial de 1.000 lei) şi S.T. (onorariu parţial de 1.000 lei) rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Mureş. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor, a părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei, azi 28 martie 2024”, se arată în Hotarârea 156/2024 din 28.03.2024.